Băsescu, ales președintele PMP

Delegaţii de la Congresul PMP l-au votat în unanimitate pe Traian Băsescu drept preşedinte al partidului, acesta obţinând 480 de voturi din tot atâtea exprimate.

„O să-mi asum responsabilitatea rezultatelor campaniei şi dacă rezultatele vor fi bune şi dacă vor fi mai puţin bune, pentru că noi plecăm de la premisa că trebuie să câştigăm locul întâi. Am convingerea că îmi voi asuma rezultatele foarte bune de la alegerile locale ce vor fi postamentul pentru ca, în toamnă, să fim un partid care va guverna România”, a declarat Traian Băsescu, imediat după anunţarea rezultatului votului exprimat de către delegaţii cu drept de vot, potrivit news.ro.

Congresul extraordinar al PMP a fost convocat pentru realegerea preşedintelui, în condiţiile în care instanţa a respins înregistrarea modificările statutului şi componenţei conducerii făcute în congresul anterior. În cadrul lucrărilor Congresului PMP vor avea loc alegeri atât pentru conducerea partidului, cât şi pentru membrii Comisiei de Cenzori şi ai Comisiei de Arbitraj şi Integritate.

Traian Băsescu anunţa, după ce instanţa a respins înregistrarea în Registrul partidelor politice a Mişcării Populare, că partidul său se va prezenta în alegerile locale cu numele vechi, Partidul Mişcarea Populară, fostul preşedinte acuzând că hotărârea judecătorească a fost luată după implicarea „Sectei Securităţii Naţionale”.

„V-aţi încurcat, băieţi, vom candida la locale sub numele PMP şi cu simbol mărul. PMP, refaceţi listele de semnături pentru candidaţi!”, scria Băsescu pe pagina de Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.