Polițele RCA pentru transportatori au „explodat” în 2016

Prima medie a asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) pe segmentul autoutilitarelor şi autocamioanelor a crescut cu 53% în intervalul iunie 2015 – februarie 2016, potrivit unui comunicat trimis, luni, de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anunţul vine după ce transportatorii au acuzat ASF, în repetate rânduri, că nu a publicat date corecte referitoare la scumpirea RCA din vara anului trecut până în prezent. Reprezentanţii transportatorilor susţin că preţurile au crescut, în realitate, de peste două ori, în medie.

„Prima medie aferentă poliţelor de asigurare auto obligatorie RCA încheiate pentru vehicule din categoria autoutilitare şi autocamioane, pe o perioadă de douăsprezece luni, a înregistrat o creştere de 53% la nivelul lunii februarie 2016, comparativ cu nivelul din iunie 2015”, se arată în comunicatul ASF, potrivit news.ro.

ASF îşi exprimă îngrijorarea legată de creşterea RCA şi a lansat un avertisment către firmele de asigurare.

„ASF este îngrijorată de tendinţa de creştere a tarifelor RCA şi avertizează asigurătorii să ia măsurile de rigoare pentru inversarea acestui trend. În demersurile de până acum Autoritatea a contat pe dialog, bună înţelegere şi măsuri de persuasiune, dar pe viitor va fi nevoită să apeleze şi la alte mijloace”, se arată în comunicat.

Luna iunie 2015 a fost luată ca bază de referinţă în acordul încheiat de ASF cu transportatorii pe data de 22 decembrie 2015. Aceştia din urmă au cerut insistent măsuri de limitate a scumpirilor.

Potrivit ASF, prima medie pentru autocamioane a ajuns în februarie 2016 la 2.855 lei, iar numărul poliţelor încheiate pentru această categorie de autovehicule ajunsese la 22.000, cu peste 40% mai mare decât în iunie 2015.

Potrivit comunicatului dat de autoritate, pe anumite categorii, prima RCA a scăzut.

„Pe segmentul autoutilitare/autocamioane cu masa maximă cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, prima medie RCA a coborât cu 8% în februarie 2016 faţă de iunie 2015, în condiţiile unei scăderi de 4% comparativ cu ianuarie 2016, în timp ce pe segmentul de masă maximă cuprinsă între 7,5 şi 16 tone prima medie s-a redus cu 7%, pe fondul scăderii cu 22% în februarie 2016 faţă de ianuarie 2016”, se arată în comunicat.

La nivelul autocamioanelor cu masa maximă de peste 16 tone, prima medie RCA pe douăsprezece luni a fost mai mare cu 78% în februarie 2016 faţă de iunie 2015, şi cu 6% mai mare faţă de ianuarie 2016.

„Pentru vehiculele destinate transportului de persoane, prima medie RCA aferentă poliţelor pe douăsprezece luni a crescut cu 52% în perioada iunie 2015 – februarie 2016, până la 4.614 lei, în condiţiile în care numărul poliţelor încheiate în februarie a scăzut cu 20,5% faţă de iunie 2015, până la 1.699”, se arată în comunicat.

Şase organizaţii din domeniul transportatorilor pregătesc un protest, în data de 18 aprilie, la care ar urma să fie mobilizate 40.000 de autovehicule, cerând autorităţilor să ia măsuri urgente împotriva creşterii tarifelor RCA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.