Presa spaniolă, despre remiza cu naționala României
„Spania trebuie să dea mai mult”, a notat presa spaniolă după remiza naţionalei lui Vicente del Bosque cu reprezentativa României, duminică seară, pe Cluj Arena, scor 0-0.
„Spania trebuie să dea mult mai mult”, a scris cotidianul As, subliniind că naţionala spaniolă a avut un joc plictisitor, în care doar Casillas a strălucit.”Echipa lui Del Bosque trebuie să lucreze mult mai mult pentru a ajunge la cea mai bună versiune, este departe de aceasta”, a notat Marca, în articolul intitulat „La Roja fără culoare”.
Catalanii de la Sport au subliniat că Spania a început bine meciul, dar apoi România a preluat controlul la mijlocul terenului. „Casillas a fost nevoie să muncească pentru ca România să nu conducă. Modestă partidă a Spaniei”, a precizat Sport.
Presa spaniolă scrie că acesta a fost al doilea rezultat de egalitate consecutiv înregistrat de Spania după 2004, când a remizat cu Scoţia şi Bosnia.
Echipa naţională a României a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu reprezentativa Spaniei, într-un meci amical disputat pe Cluj Arena.