Aeronava ministrului Șoigu, urmărită de avioanele NATO
Avioane de vânătoare ale Alianţei Nord-Atlantice au urmărit, luni, aeronava în care se afla ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, deasupra Mării Baltice, acuză Guvernul de la Moscova, potrivit agenţiei Tass.
Avionul în care se afla Serghei Şoigu era într-o zonă internaţională, deasupra Mării Baltice, fiind escortat de avioane de vânătoare ruse Suhoi Su-27.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, aeronava oficială a Rusiei a fost urmărită de avioane militare de tip Eurofighter Typhoon, aparţinând Alianţei Nord-Atlantice.
Serghei Şoigu se deplasa de la Moscova spre enclava rusă Kaliningrad.