Senatorul Savu a demisionat din PSD

Senatorul Daniel Savu a anunţat pe blogul său că a demisionat din PSD. El a precizat că decizia sa este un semnal de alarmă faţă de personajele „compromise” care reprezintă PSD în Prahova.

„După 18 ani în PSD, perioadă în care am parcurs toate etapele normale pentru o carieră politică, astăzi (marţi – n.r.) mi-am anunțat în Grupul PSD, demisia din partid. Miercuri dimineață voi comunica această decizie și în plenul Senatului. Sunt, așadar, senator independent, cu același fel de a fi, dar cu mult mai multă libertate de exprimare.

Am luat această hotărâre după o perioadă lungă în care am încercat să schimb ceva în partidul meu, atât prin reacții publice, cât și prin mult mai multe demersuri în structurile interne. Am încercat să atrag atenția asupra corupției sau a compromiterii unora dintre liderii locali din Ploiești și din Prahova, am încercat să lupt cu mijloace permise împotriva politicii de clan, uneori chiar de clan mafiot, am încercat să vorbesc atunci când mulți dintre colegii mei lăsau capul în jos, deși le-am spus că n-are de ce să le fie frică. Nu în ultimul rând, am încercat să candidez pentru diverse funcții în partid tocmai ca să pot face aceste schimbări, deși am știut de la bun început că nu voi fi lăsat. M-am zbătut mult să atrag atenția asupra mentalităților din PSD care trebuie să se schimbe și asupra oamenilor la care partidul trebuie să renunțe, pentru simplul motiv că mențin eticheta de corupţie și clan mafiot. Mă refer aici strict la unii dintre liderii PSD Prahova, singura organizație pe care o cunosc în detaliu, prin natura pozițiilor pe care le-am deținut”, a scris Daniel Savu, pe blog.

De asemenea, spune senatorul, după ce şi-a anunţat intenţia de a candida pe lista Consiliului Judeţean Prahova, a fost „aspru certat” într-o şedinţă a Biroului Permanent al PSD Prahova.

„Finalul a fost: Savu nu vrea să se alinieze și vorbește prea mult, chiar dacă nu i se dă voie! Ultima experiență de acest gen a fost vinerea trecută, când am fost aspru certat într-o ședință a Biroului Permanent al PSD Prahova, pentru simplul fapt că mi-am permis ca într-o declarație de presă să îmi anunț intenția de a candida pe lista Consiliului Județean Prahova. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi posibil ca partidul meu, în Prahova, să fie la cheremul unor oameni trimiși în judecată sau suspectați de corupție, care să își mențină funcțiile prin metode de intimidare și frică, iar eu să cer voie să exprim ceea ce gândesc…De aceea, decizia mea de a demisiona se dorește a fi un semnal de alarmă, un protest dacă vreți, față de acele personaje compromise care reprezintă în continuare PSD în acest județ”, a adăugat Daniel Savu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.