Cheloo de la Paraziții, săltat de procurorii DIICOT
Cheloo, de la Paraziţii, a fost săltat de mascaţi de la DIICOT într-un dosar de trafic şi consum de droguri, informează România TV. În acest moment procurorii efectuează percheziţii acasă la cunoscutul cântăreţ de hip-hop. Surse apropiate anchetatorilor au declarat că aici au găsit 500 de grame de canabis.
Cheloo, de la trupa Paraziții, a ajuns miercuri în jurul prânzului la sediul DIICOT din Ploiești pentru a fi audiat într-un dosar de trafic și consum de droguri. Din primele informaţii ar fi vorba de cannabis, procurorii găsind acasă la rapper 500 de grame din acest drog.
Când un jurnalist a remarcat că zâmbeşte, totuşi, Cheloo a răspuns că se simte „ca un lup când vede atâtea oi în jurul său”.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, peste 50 de persoane au fost aduse la DIICOT Ploieşti
Cheloo este suspectat de procurori că ar fi adus la petreceri diverse cantități de droguri, în special canabis, pe care le dădea și celorlalți invitați. Procurorii vor stabili dacă acesta poate fi acuzat de cosum, dar și de trafic de droguri, scrie obervatorulph.ro.