Campanie de promovare a produselor românești
Producătorii din sectorul agroalimentar vor să declanșeze în supermarketuri o campanie de promovare a produselor românești, susținută din bugetele proprii ale asociațiilor de profil, prin care consumatorii să fie avertizați de proveniența și calitatea produselor pe care le consumă.
„Am discutat cu colegii de la lapte și de la carne și vrem să declanșăm o campanie prin care să mergem la rafturile magazinelor și, acolo unde sunt produse românești, să etichetăm într-un fel, să punem niște simboluri, în care să explicăm consumatorului că este miere românească, cu trasabilitate, iar acolo unde nu este, să punem un semn de pericol. În Franța, de exemplu, este o campanie foarte agresivă în care laptelui din comerțul intracomunitar i se pune un simbol, iar această campanie este finanțată de Ministerul Agriculturii din Franța”, a declarat, vineri, președintele Federației Națională PRO AGRO, Emil Dumitru, prezent la Târgul Național al Mierii, informează Agerpres.
Acesta a precizat că în cadrul acestei campanii fiecare asociație din sectorul agroalimentar, care se află în criză, va putea spune consumatorului român ce înseamnă să cumperi produse românești, dar și ce înseamnă să cumperi produse din alte parte.
„Implicit finanțăm agricultura din alte state membre, iar eu, ca președinte de federație, nu am cum să nu mă gândesc că îmi doresc o Românie agricolă în care să nu mai vorbim doar de potențial, ci să facem produse finite pe care să le exportăm, să avem mai multe locuri de muncă și taxe și impozite în România”, a menționat Dumitru.
Întrebat dacă o astfel de campanie va avea și susținerea autorităților, șeful PRO AGRO a precizat că susținerea există doar „în mod declarativ”.
„Avem susținerea în mod declarativ. Va trebui să creăm un buget pe forțe proprii ale membrilor federației. Din păcate, MADR nu a înțeles utilitatea unei astfel de campanii de promovare, dar poate în ceasul al 12-lea o să înțeleagă că acele fonduri destinate informării și difuzării de cunoștințe și promovare din PNDR trebuie să ajungă la asociațiile profesionale, pentru că ele sunt cele mai abilitate să promoveze produsele agroalimentare. Cred că dacă vrem cu adevărat să ieșim din criza aceasta, care este normală după embargoul din Rusia, ca răspuns noi așteptam să treacă de la sine, în timp ce alții fac lucruri concrete.Trebuie să facem niște campanii foarte bune de promovare a produselor românești dacă vrem să rămânem competitivi în piață, unde există această competiție neloială de calitate și preț”, a explicat Emil Dumitru.
Totodată, șeful PRO AGRO a afirmat că susține declarațiile ministrului Agriculturii referitoare la verificarea trasabilității produselor procesate din comerțul intracomunitar pentru că unele dintre ele fac o adevărată concurență neloială cu cele din producția industrială românească.