Scandal uriaș la națională. Iordănescu, criticat dur!
Constantin Budescu, transferat în această iarnă în liga a doua chineză, la Dalian Yifang, l-a atacat dur pe Anghel Iordănescu, după ce selecţionerul l-a anunţat că nu va mai fi convocat la echipa naţională.
Constantin Budescu nu înţelege nici de ce Anghel Iordănescu nu îl convoacă pe Denis Alibec.
„Eu şi Alibec ne înţelegeam foarte bine la Astra, depinde mult şi de antrenorul pe care îl ai. Nu ştiu de ce n-a fost convocat la echipa naţională. Eu sunt aici, nu am meciuri în picioare, dar el?
Şi eu am avut 3-4 kilograme în plus, cu Feroe. Nu joacă kilogramele, dacă ai 1-2 kilograme în plus nu cred că e un motiv să nu-l chemi. Alibec este vârf împins şi nu cred că treaba lui este să se apere.
La naţională, de ani buni, dacă faci un 0-0 chinuit este OK, chiar şi dacă pierzi cu un singur gol primit. Avem mulţi jucători de valoare, care marchează la echipele de club. Eu sper să marcheze şi la Campionatul European şi să trecem de grupe”, a spus Constantin Budescu la un post TV.
Constantin Budescu a marcat două goluri în meciul Feroe – România, scor 0-3, decisiv pentru calificarea la Euro 2016.