Soluţii pentru salvarea TVR!
Reorganizarea TVR ca regie autonomă sau ştergerea datoriilor instituţiei sunt câteva dintre soluţiile pe care Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, le înaintează premierului Dacian Cioloş, într-o scrisoare deschisă, reprezentantul CNA pronunţându-se împotriva intrării în insolvenţă a televiziunii publice.
Scrisoarea deschisă este adresată şi ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu.
„Dincolo de beneficiile intrării în insolvenţă a TVR, beneficii referitoare la suspendarea de drept a acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, suspendarea dreptului furnizorilor de servicii de a întrerupe furnizarea de electricitate, gaze naturale, apă sau alte înlesniri datorate procedurii în sine, consider că susţinerea intrării în insolvenţă a Televiziunii române este o soluţie care prejudiciază major misiunea şi independenţa TVR, existând inclusiv riscul evident de a fi afectate prin închidere o parte dintre posturile televiziunii, inclusiv cele aparţinând studiourilor teritoriale”, spune Jucan, în scrisoarea deschisă.
El apreciază că, „până acum, nu au fost epuizate variantele de lucru pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a TVR, înainte de a se ajunge la varianta insolvenţei”.
Jucan face apel la membrii Guvernului să abordeze situaţia TVR „nu doar din punct de vedere financiar, ci şi din punct de vedere al rolului televiziunii publice”.
Astfel, el sugerează că formulele de redresare financiară a televiziunii publice ar putea fi reorganizarea sub formă de regie autonomă, ştergerea datoriilor instituţiei, cu avizul CSAT, eliminarea publicităţii de la postul public de televiziune, în contextul ajutorului de stat şi al echilibrării zonei de publicitate din România.
Alte soluţii sugerate de Jucan sunt stabilirea prin lege a unui număr maxim de 650 de angajaţi, restructurarea TVR, pe posturi, după cum urmează: TVR1, TVR Sport, TVR Cultural, TVR Junior (alături de care se menţin studiourile teritoriale), desfiinţarea, prin lege, a Consiliului de Administraţie şi redefinirea acestuia în sensul introducerii „Consiliului de supraveghere”, fără atribuţii în deciziile administrative, dar cu prerogative de supraveghere şi raport către Parlament în legătură cu implementarea proiectelor de management.
Jucan mai consideră, de asemenea, că soluţii pentru situaţia din TVR ar putea fi „introducerea prin lege a responsabilităţii administrative a Colegiului Director, numit de către Parlament în baza unui proiect de management”, dar şi consolidarea rolului şi atribuţiilor Consiliului de Administraţie.
Valentin Jucan mai declară, în scrisoarea deschisă, că aspecte care ar putea ajuta la redresarea financiară a TVR ar putea fi „introducerea răspunderii directe a preşedintelui — director general al TVR”, plafonarea la 1% a comisionului perceput de companiile de electricitate la colectarea taxei TV, mărirea capacităţii de colectarea a taxei TV prin introducerea obligativităţii companiilor de electricitate de a colecta taxa TV, eliminarea posibilităţii ca Guvernul să poată acorda fonduri suplimentare şi clarificarea categoriilor de persoane scutite de la plata taxei TV.
De asemenea, acesta susţine varianta defalcării bugetului TVR în favoarea consolidării autonomiei studiourilor teritoriale.