Foametea face ravagii în Coreea de Nord

Malnutriția rămâne o problemă gravă de sănătate publică în Coreea de Nord, unde trei sferturi dintre locuitori au nevoie de ajutor umanitar sub o formă sau alta, a transmis joi ONU, potrivit AFP.

În pofida eforturilor naționale de asigurare a resurselor alimentare doar din propria agricultură, Coreea de Nord nu produce suficient pentru a-și hrăni populația, precizează agențiile ONU prezente în Coreea de Nord, într-un raport intitulat ‘RPD Coreeană 2016: Nevoi și priorități’.

Situația celor 25 de milioane de nord-coreeni a fost agravată de seceta care a redus randamentul recoltelor de anul trecut.

„Peste trei sferturi din populație sunt într-o situație de insecuritate alimentară”, se mai arată în raport. „Aproximativ 18 milioane de persoane au nevoie de o formă de asistență umanitară”, mai atrage atenția ONU. „Situația umanitară (din Coreea de Nord) rămâne în mare parte uitată pe agenda mondială”, își exprimă regretul autorii raportului.

Malnutriția rămâne o adevărată problemă, în special printre femei și copiii de sub cinci ani. Sub-alimentarea este una din cauzele majore ale mortalității în rândul femeilor și copiilor, conform raportului, citat de Agerpres.

În raportul pe 2015 privind situația mondială a insecurității alimentare al Organizației Națiunilor Unite pentru alimentație și agricultură (FAO) se arată că proporția nord-coreenilor care suferă de subnutriție este de 41,6%, în perioada 2014-2016, comparativ cu 35,5%, în perioada 2005-2007.

Conform raportului ‘RPD Coreeană 2016: Nevoi și priorități’, producția agricolă din Coreea de Nord suferă de pe urma lipsei de terenuri arabile, a degradării solului din cauza exploatării sale intensive, a penuriei de semințe, pesticide și îngrășământ de calitate.

Coreea de Nord, unde economia și agricultura sunt în ruină după decenii de gestionare dezastruoasă și de resurse consacrate programului nuclear, a fost lovită de o foamete puternică în a doua jumătate a anilor ’90. Sute de mii de persoane au murit atunci, potrivit ONG-urilor.

Ajutorul internațional, în special al SUA și Coreii de Sud, a fost redus semnificativ din cauza tensiunilor provocate de programele nuclear și de rachete balistice ale Coreii de Nord.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.