Marica spune că va reveni pe gazon foarte curând
Ciprian Marica a ţinut să facă unele precizări pe Facebook după ultimele articole de presa legate de accidentarea sa.
Ciprian Marica susţine că nu este complet refăcut după vechea accidentare. „Dragi prieteni, se vorbeste din nou in media despre mine in necunostinta de cauza, asa ca am sa clarific lucrurile aici, pentru voi.
Asa cum a anuntat patronul echipei, nu sunt disponibil pentru fotbal in aceasta perioada. Nu m-am reaccidentat, asa cum s-a scris, doar ca nu m-am refacut complet dupa accidentarea pe care am suferit-o in martie. Poate ca nu a fost o decizie buna sa reintru cand inca resimteam dureri, dar mi-am riscat sanatatea pentru a ma pune in slujba echipei si a colegilor intr-o perioada foarte importanta pentru Steaua.
Am facut din nou un RMN zilele trecute, medicii au constat ca nu sunt probleme, dar mi-au recomandat o perioada de pauza in care sa nu fac antrenamente, ci doar exercitii specifice de recuperare. Sper sa revin pe gazon foarte curand, si ce va fi apoi, vom vedea! Va doresc sa aveti o Saptamana Mare cu multa lumina si liniste!”, a scris Ciprian Marica pe Facebook.