Manchester City și Real, semifinală fără goluri în Ligă
MANCHESTER CITY şi REAL MADRID au încheiat fără gol disputa din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, jucată marţie seara, de la ora 21.45, pe arena Ettihad, din Manchester.
Fără Cristiano Ronaldo, scos în ultima clipă din primul 11 ca urmare a unei accidentări minore, Real Madrid a suferit destul de mult în ofensivă marţi seara, în partida tur cu City. Singurele ocazii ale trupei lui Zidane au fost cea a lui Jese, înlocuitorul starului lusitan, care a avut o bară, şi fundaşul Pepe, la un corner, care din câţiva metri a reluat în portarul lui City, Joe Hart, relatează Romaniatv.net.
În rest, Realul a părut că se mulţumeşte cu egalul, calcul corect dacă ne lumă după ultima „dublă” jucată de Los Blancos în Champions League, când ibericii au întors acasă scorul de 0-2 cu care pierduseră la Wolfsburg.