Trei morți în estul Ucrainei, în ciuda armistițiului!

Un soldat ucrainean și doi separatiști proruși au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, au anunțat părțile beligerante, în ciuda unui armistițiu la care s-a ajuns cu ocazia sărbătorii Paștelui Ortodox.

„Din cauza bombardamentelor punitive ucrainene, doi militari au fost uciși în timpul nopții de Paști”, a anunțat un purtător de cuvânt al rebelilor, Eduard Basurin.

El a acuzat de asemenea armata ucraineană că a tras de 160 de ori în direcția teritoriilor aflate în mâinile separatiștilor și că a vizat mai ales periferia Donețk, principalul oraș în mâinile rebelilor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Oleksandr Motuzianik a anunțat că un soldat a fost ucis în apropierea satului Svitlodarsk din regiunea Donețk.

Alți șapte soldați au fost răniți în apropiere de Mariupol, mare oraș din est sub controlul autorităților de la Kiev, a adăugat el, acuzându-i pe rebelii că au vizat trupele ucrainene, în special cu grenade.

Sâmbătă, armata ucraineana a anunțat moartea a doi soldați în confruntări între armată și forțele separatiste în est.

Aceste incidente intervin după ce s-a ajuns la un armistițiu vineri între Ucraina și rebelii proruși în negocieri organizate la Minsk sub egida Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

El a intrat în vigoare vineri la miezul nopții (21.00 GMT) în bastioanele rebelilor Lugansk și Donețk în perioada sărbătorilor de Paști celebrate în acest weekend de ortodocși și ar trebui să continue până la festivitățile de pe 9 mai în regiunile separatiste sărbătorind victoria asupra Germaniei naziste, amintește France Presse.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.