Metrorex a primit 11 sancțiuni de la ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a anunţat că a aplicat 11 sancţiuni în urma controalelor efectuate la reţeaua de transport cu metroul, printre neregulile constatate fiind reducererea lăţimii de circulaţie din cauza spaţiilor comerciale sau blocarea uşilor de evacuare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în cursul acestui an au fost desfăşurate trei controale inopinate la reţeaua de transport cu metroul care au vizat creşterea gradului de siguranţă a călătorilor.

„Pe timpul acestor controale au fost constatate o serie de neconformităţi, atât la nivelul staţiilor, în spaţiile comune (peroane, pasaje), cât şi la nivelul ieşirilor către suprateran. În urma celor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale (şapte avertismente şi patru amenzi), în cuantum de 8.000 de lei”, transmite sursa citată.

Printre neregulile constatate se află îngreunarea evacuării persoanelor, prin reducerea lăţimii de circulaţie, din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea de spaţii comerciale şi vitrine, blocarea cu zăvoare a unor uşi de evacuare sau sensul de deschidere a unor uşi de acces/evacuare, care se face în sens invers evacuării.

Totodată, pompierii au depistat căi de evacuare care nu aveau marcajele necesare sau amplasarea la suprateran, în imediata apropiere a ieşirilor, a unor construcţii provizorii, diverse amenajări sau spaţii de parcare, care reduc lăţimea liberă de circulaţie a căilor de acces.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.