TVR nu va transmite Euro 2016!

Mâine începe o nouă ediţie a Eurovision, la Stockolm, Suedia. TVR a pierdut nu doar dreptul de participare, ci și pe cel de difuzare a concursului muzical, astfel că românii vor putea urmări evenimentul la posturile internaţionale. În plus, şansele ca TVR să transmită Campionatul European sunt minime.

Preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR, Dragoş Bocănaciu, a explicat, pentru ziarulring.ro situaţia tragică a televiziunii publice. „Suntem ca o minge de ping-pong între parlament şi guvern, nu doar între partidele politice. Situaţia este fără precedent, iar, în momentul de faţă, TVR are o datorie de 16 milioane de euro către EBU (European Broadcasting Union). Campionatul European costă şi el… Reprezentanţii EBU au venit săptămâna trecută dispuşi să coopereze, dar au nevoie de un plan, care nu există. Încă se aşteaptă o soluţie.

Ei au nevoie de o garanţie că TVR va redeveni un partener puternic, dar nici guvernul și nici parlamentul nu au dat până acum niciun semnal că strategia TVR va fi regândită. Practic, se lucrează la un plan, dar garanţiile trebuie oferite de instituţiile statului. Nu putem noi reorganiza, nu putem schimba legi”, a declarat Dragoş Bocănaciu.

Excluderea unei ţări de la Eurovision a fost o premieră, TVR fiind prima televiziune retrasă de la serviciile de membru EBU. Televiziunea publică va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU, printre care se numără Eurovision News şi Sports News Exchanges, precum şi drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare, precum şi servicii de lobby.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.