Alibec, păstrat în lotul pentru Euro 2016

Tricolorii au plecat astăzi spre Italia, unde timp de 12 zile vor efectua un stagiu de pregătire în vederea Campionatului European din Franţa.

În perioada 18-30 mai, echipa națională va efectua un stagiu de pregătire în Italia, pe durata căruia va disputa două partide amicale, cu RD Congo pe 25 mai la Como și cu Ucraina pe 29 mai, la Torino. Dintre cei 28 de fotbalişti chemaţi pentru turneul de pregătire, doar 23 vor merge la Euro 2016.

Între cei care au plecat în Italia se numără şi golgheterul Astrei, Denis Alibec, care a jucat cu infiltraţii în ultima parte a sezonului, din cauza unor probleme pe care le are la mână. El a suferit o fractură a metacarpianului 4 de la mâna stângă, însă acest lucru nu l-a împiedicat să joace în continuare la echipa de club. Ulterior, a primit acceptul profesorului ortoped Gheorghe Popescu de a amâna o intervenţie chirurgicală până după turneul final din Franţa. Lucrurile s-au complicat după controlul făcut ieri de atacant la Spitalul Militar, în prezenţa noului doctor al naţionalei, Laurenţiu Oproiu, şi a doctorului Ionuţ Codorean. Aceştia i-au efectuat o tomografie, în urma căreia s-a ajuns la concluzia că operaţia imediată este indicată, caz în care, însă, atacantul ar risca prezenţa la Euro 2016.

Totuşi, Alibec a fost menţinut în lotul de 28 şi sunt şanse mari să fie şi în lotul pentru turneul final din Franţa.

Lotul complet convocat de Anghel Iordănescu:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra).

Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toșca (FC Steaua București).

Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Andrei Ivan (CSU Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad).

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.