Primarul din Baia Mare, trimis în judecată
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, potrivit unui comunicat emis de DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii luate dispuse în cauză.
Potrivit rechizitoriul DNA, în perioada martie 2015 – septembrie 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare și implicit pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul local în acest sens, a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 lei.
„În perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Mare susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială, operațiune care nu s-a mai finalizat.
La data de 14 aprilie 2016, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.
În legătură cu modalitatea de remitere a sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat”, se mai arată în documentul DNA.
În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 25.000 lei.
Anterior, la data de 25 aprilie 2016, la solicitarea inculpatului, din aceeași sumă pretinsă cu titlu de mită, denunțătorul a remis unui apropiat al primarului suma de 5.000 euro în contul unei datorii.