Atac armat la Casa Albă. Un suspect, împușcat!

Un suspect a fost imobilizat şi plasat în custodia poliţiei, după ce s-au tras mai multe focuri de armă în jurul Casei Albe. Preşedintele Barack Obama nu se afla la reşedinţa sa. Accesul la Casa Albă a fost restricţionat.

Președintele Barack Obama a fost informat în legătură cu incidentul de la Casa Albă și nimeni din personalul său nu a fost rănit după ce au fost trase focuri de armă vineri în apropiere, a declarat un oficial, citat de Reuters.

„Nimeni din interiorul sau asociat cu Casa Albă nu a fost rănit și toată lumea la Casa Albă este în siguranță”, a afirmat un oficial de la Casa Albă într-un e-mail. „Președintelui i s-a adus la cunoștință situația”, a adăugat acest oficial.

Accesul la Casa Albă a fost restricționat vineri după ce au fost trase mai multe focuri de armă în apropiere, a anunțat poliția, în absența președintelui Barack Obama care juca golf în apropiere de Washington, informează AFP și Reuters.

Serviciile Secrete au împuşcat un bărbat suspect care a pătruns în zona de securitate din jurul Casei Albe cu o armă asupra sa. Suspectul a fost împuşcat în burtă şi a fost luat în custodie de poliţie.

Presedintele Barack Obama nu se afla la Casa Albă, iar securitatea vicepreședintele Joe Biden a fost asigurată de forţele de securitate în complexul Casa Albă în timpul incidentului. Din primele informaţii, când s-au auzit focurile de armă, Barack Obama era la baza aeriană Andrews (n.r. – Washington), unde juca golf.

Casă Albă a fost închisă, după ce pe Pennsylvania Avenue s-au auzit împuşcături, conform CNN.

Se verifică dacă intenţiile celui reţinut au vreo legătură cu preşedintele Statelor Unite ale Americii. Toată zona din jurul Casei Albe a fost împănzită cu efectivele forţelor de ordine.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.