Haos la concertul Carla’s Dreams de la Piatra Neamț

Membrii trupei Carla’s Dreams, care au oprit concertul de vineri seară de la Piatra Neamţ după ce mai multor persoane li s-a făcut rău, spun că au depus deja plângeri la Poliţie şi îşi îndeamnă fanii, pe Facebook, să se solidarizeze pentru a nu se produce o nouă tragedie Colectiv.

O tânără care a fost prezentă la concertul de la Piatra Neamţ scrie pe pagina de Facebook a trupei că a fost „un haos total”, că nu se putea respira, fiind „o mare de oameni care se călcau în picioare”.

„Am fost la Galleria Piatra Neamţ să vă vedem. Din păcate organizarea a fost sub orice critică şi ne pare rău că s-a încheiat aşa. Haos total, nici nu se putea respira, o mare de oameni care se călcau în picioare. Dacă se întâmpla ceva nu puteam ieşi de acolo. Nu trebuia să fie permisă organizarea concertului în interior. Aţi luat o decizie corectă şi sper să luaţi măsuri legale în acest sens”, a scris tânăra.

O altă participantă la concert scrie pe reţeaua de socializare că evenimentul ar fi putut fi organizat în altă parte.”Oameni fără scrupule….puteau organiza lejer concertul în altă parte,nu într-un spaţiu închis unde nu au capacitatea prevăzută pentru un concert..”, spune aceasta.

În acest context, membrii trupei Carla’s Dreams răspund că au depus deja plângere la Poliţie.

„S-a depus plângerea la Poliţie şi lucrăm asupra sesizărilor. Mâine o să facem toate interpelările necesare şi sesizările oficiale colective. Aşa ceva nu se iartă”, susţin aceştia.

De asemenea, ei spun că din discuţia cu ofiţerul de serviciu al Politiei au înţeles că au fost mai multe sesizări şi că „la faţa locului erau reprezentanţi ai ISU”.”Convorbirea a fost înregistrată. Mâine verificăm datele”, mai precizează membrii trupei.

Membrii formaţiei din Republica Moldova le mai transmit fanilor că vor lua măsuri pentru ca o nouă tragedie precum cea din Colectiv să nu se repete şi îi îndeamnă „să ia atitudine”:

„Oraşul a rămas cum a fost. Dar voi, cei din oraş, ar trebui să luaţi atitudine. Vă vom oferi toate resursele necesare gratuit, doar fiţi solidari. Este vorba de cei care vă sunt vecini”, afirmă membrii Carla’s Dreams.

Ei mai spun că vor folosi „toate resursele” care le stau la dispoziţie „să se facă dreptate şi să răspundă cei responsabili”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.