Tăriceanu critică dur „indolența” lui Iohannis
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, a criticat vineri declarațiile șefului statului privind scandalul Hexi Pharma, susținând că președintele „ar trebui să găsească soluții pentru detensionarea acestei crize”.
„Președintele Iohannis — cu o seninătate, după părerea mea, periculoasă — dă un cec în alb spunând că serviciile și-au făcut treaba. Nu contest că ar putea exista și o asemenea variantă dar atunci când există atâtea semne de întrebare în spațiul public, când vedem că este o prăbușire masivă a încrederii cetățenilor în sistemul de sănătate publică, eu cred că obligația președintelui ar fi fost să nu adopte această atitudine care seamănă a indolență, ci o atitudine activă, serioasă, responsabilă și să ceară un răspuns foarte detaliat, foarte amănunțit, nu să se mulțumească cu răspunsul SRI trimis și la comisiile din parlament, prin care ne spun ‘stați liniștiți, totul e în regulă! Noi avem grijă de dumneavoastră, noi funcționăm impecabil!'”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Agerpres.
El a spus că, într-o astfel de situație, președintele României „are o responsabilitate de la care nu se poate deroba” și că ar trebui să găsească soluții pentru detensionarea acestei crize.
„Cred că președintele are o responsabilitate de la care nu se poate deroba, dacă vrem să ne dea impresia că președintele nu este ales numai ca să facă o serie de vizite oficiale în străinătate. Președintele are o serie de pârghii pe care trebuie să le exercite, să le utilizeze pentru a rezolva și detensiona o situație de criză cum nu am văzut de foarte multă vreme”, a afirmat președintele Senatului.
Președintele Klaus Iohannis a apreciat, joi, că Serviciul Român de Informații și-a făcut datoria în cazul Hexi Pharma, în schimb alte autorități nu.
„Eu cred că SRI-ul, și în acest caz, și-a făcut datoria. Când a avut semnale că ceva nu funcționează bine a sesizat, dar unele autorități cred că nu și-au făcut treaba foarte bine și, dacă au fost persoane care, cu bună știință, au încălcat legea evident că mă aștept de la procurori să-i găsească și să-i predea justiției”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Întrebat pe ce își bazează afirmațiile că SRI și-a făcut datoria, el a răspuns că vorbește din propria experiență. ”Fiindcă aceasta este experiența mea — că își face treaba și sunt anumite instituții care, în anumite momente, nu își fac treaba”, a subliniat președintele.
Totodată, președintele Klaus Iohannis a declarat că după incendiul de la Colectiv a primit câteva informări cu privire la sistemul de sănătate.
„Imediat după Colectiv am primit câteva și le-am discutat la vremea respectivă”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, întrebat dacă până în prezent a primit vreo informare cu privire la sistemul de sănătate pe care a considerat-o gravă.
El a susținut că, în general, anumite informări ajung la Administrația Prezidențială, dar dacă sunt specifice pentru un domeniu ele, de regulă, ajung la consilierii care se ocupă de domeniul respectiv.
„Nu îmi amintesc de nicio discuție sau informare care s-ar fi referit la un anumit producător. Dar au fost informări despre proceduri care nu merg bine în unele spitale”, a arătat el.