Tăriceanu nu demisionează de la șefia Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut, marţi, câteva precizări legate de acţiunea DNA, de începere a urmăririi penale pe numele său. Oficialul a precizat că la audierea din aprilie 2016, de la DNA Braşov, a răspuns „cu bună credință” întrebărilor puse de anchetatori, în ciuda faptului că a considerat audierea sa „un exces de zel din partea DNA”. Tăriceanu consideră că procedura începută marţi de DNA va continua, „dar nu pentru a face Justiție în acest dosar, ci din alte motive lesne de înțeles”.

Ca urmare a citației pe care am primit-o ieri (luni – n.r.) de la DNA Brașov, m-am prezentat azi (marţi – n.r.) ca persoană privată, conform textului citației, la sediul instituției, în calitate de suspect în dosarul 90/P/2016.
Comunicatul emis tot azi de DNA face cunoscut opiniei publice punctul de vedere al procurorilor, care se referă de data aceasta la președintele Senatului ca persoană publică și nu la persoana privată invitată prin citație, privind comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Nu vreau să intru în acest moment pe fondul problemei, dar este absurd să fiu bănuit că aș fi vrut să-mi periclitez poziția în societate, să favorizez prin mărturie mincinoasă persoane cu care nu am niciun fel de legături sau afinități. Mai mult, ca unul care respectă rolul Monarhiei pentru Romania în trecut și în prezent, am avut totdeauna o atitudine de dispreț față de demersurile uzurpatoare de calități și drepturi ale celui care se autointitulează Paul de România.

Sigur, în ziua de azi, când trăim într-o republică a procurorilor bazată pe politica dosarelor și cătușelor, alegerea nu o mai pot face cetățenii în mod democratic. Pe 5 iunie vor fi alegeri, dar indiferent pe cine aleg cetățenii, azi deciziile sunt luate de instituțiile de forță care controlează societatea. Aceste instituții au scăpat complet de sub controlul civil obligatoriu„, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-un comunicat de presă.

Şeful Senatului a precizat că audierea sa din luna aprilie 2016 a pregătit terenul pentru ceea ce el numeşte „abuzul de drept de azi”.

Pe data de 15 aprilie 2016, am fost audiat la DNA Brașov în calitate de martor în dosarul retrocedărilor ilegale. Cu acest prilej am răspuns cu bună credință întrebărilor puse de anchetatori, în ciuda faptului că am considerat audierea mea ca fiind în cel mai bun caz un exces de zel din partea DNA. Rechizitoriul inculpaților din dosar era finalizat înaintea audierii mele, dar cineva a dorit să aibă imagini cu președintele Senatului intrând la DNA. Le-a obținut, dar am înțeles azi că nu fotografia și rechizitoriul din dosarul retrocedărilor ilegale au fost motivele principale ale chemării mele în aprilie. Audierea mea din aprilie a pregătit terenul pentru ceea ce numesc eu abuzul de drept de azi„, a spus Tăriceanu.

Oficialul a mai adăugat că face parte „din categoria politicienilor incomozi” şi este convins că acţiunea începută de DNA va continua.

N-am niciun fel de îndoială că procedura începută azi de procurori va continua, dar nu pentru a face Justiție în acest dosar, ci din alte motive lesne de înțeles. Nu pot să nu remarc aici celeritatea întocmirii dosarului meu de inculpat, în antiteză că praful așezat ani și ani pe unele dosare aflate la DNA. Fac parte din categoria politicienilor incomozi, care are curajul să spună lucrurilor pe nume, într-o Românie care preferă să tacă adesea„, a precizat preşedintele Senatului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.