Iordănescu, scuze jalnice după egalul cu Congo
Anghel Iordănescu s-a declarat mulţumit de prima repriză a României în amicalul cu Republica Democrată Congo (scor 1-1) şi pune egalul pe seama jucătorilor introduşi în joc în repriza secundă, care nu s-ar fi ridicat la nivelul aşteptărilor sale.
Este decizia mea, vreau să consideraţi că şi Chiricheş poate fi căpitan în orice moment. Am vrut să-l las pe Răzvan să se concentreze, pentru că venea după o perioadă de absenţă. De asemenea, doream foarte mult să-l determin pe Chiricheş să aibă şi mai multă responsabilitate.
Mi-e greu să vă confirm dacă îl aşteptăm sau nu pe Florin Andone, în discuţiile pe care le-am avut cu clubul ni s-a spus că nu poate veni mai devreme de 31 mai. Sper ca cei care joacă în străinătate să joace în ritm, s-a văzut că suferă prin prisma faptului că nu joacă la echipele lor de club.
Haideţi să-l vedem în continuare pe Alibec, sunt convins că poate mai mult, pentru astăzi cred că la primul lui meci ca titular putea să ne ofere mai mult”, a declarat Anghel Iordănescu, la finalul meciului România-Congo 1-1.
Echipa folosită de Anghel Iordănescu:
Pantilimon – Săpunaru, Găman, Chiricheș, Raț (min. 89 Toşca) – Ropotan (min. 46 Prepeliţă), Pintilii – Popa (min. 59 Torje), Stanciu (min. 78 Keşeru), Chipciu (min. 59 Maxim) – Alibec (min. 68 Hora).