Modificarea Legii referendumului, neconstituţională

Curtea Constituţională a admis, joi, sesizarea Avocatului poporului, declarând neconstituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 15/2016 prin care a fost modificată Legea de organizare şi desfăşurare a referendumului, permiţând organizarea referendumurilor locale concomitent cu alegerile locale.

Judecătorii Curţii au luat această decizie într-o şedinţă care a durat mai puţin de o oră şi jumătate.

OUG 15/2016 completează prevederile Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în sensul de a permite organizarea şi desfăşurarea referendumului local la aceeaşi dată cu alegerile locale, cu utilizarea aceloraşi secţii de votare, birouri electorale de circumscriptie şi ştampile electorale, arata news.

„Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2016, în integralitatea ei, contravine, pe de-o parte, dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, iar, pe de altă parte, prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Avocatul Poporului a reţinut faptul că reglementarea precitată este de natură să aducă atingere prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”, arăta Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

Acesta a remarcat, în motivele invocate de Guvern în nota de fundamentare şi în expunerea de motive a OUG, faptul că, în realitate, două autorităţi publice locale au stabilit prin hotărâri emise de consilii locale (acte administrative) ca desfăşurarea unor referendumuri locale să aibă loc în aceeaşi zi cu data stabilită pentru desfăşurarea alegerilor locale, şi anume, 5 iunie 2016, în condiţiile în care Legea 3/2000 nu conţinea prevederi care să permită organizarea concomitentă a două tipuri distincte de scrutine.

Avocatul Poporului a apreciat că justificarea adoptării OUG 15/2016 ţine de oportunitate, or, oportunitatea nu satisface exigenţele articolului 115, alineatul 4 din Constituţie, întrucât aceasta este, prin definiţie, de natură subiectivă şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi.

Totodată, mai arată Avocatul Poporului, dispoziţiile OUG 15/2016 încalcă prevederile articolului 147 alineatul 4 din Constituţie, în condiţiile în care legiuitorul delegat a nesocotit considerentele Deciziei nr. 334/2013 a Curţii Constituţionale, „aspect de natură să pună în discuţie respectarea principiului loialităţii constituţionale care impune ca adoptarea actelor normative să aibă loc cu respectarea rolului Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de aceasta”. Prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

„Or, în situaţia de faţă, Guvernul a adoptat un act normativ în materie referendară fără a ţine cont de cele statuate de instanţa de contencios constituţional în considerentele Deciziei nr. 334/2013, Ordonanţa de urgenţă nr. 15/2016 fiind adoptată chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale”, mai arată Avocatul Poporului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.