Norman Manea, aniversat în țară la 80 de ani

Norman Manea este cel mai tradus autor de limbă română. Romanicer și eseist, predă literatură la Bard College în New York. Şi s-a întors zilele acestea în ţară, pentru o întâlnire cu admiratorii, prietenii şi colaboratorii săi, la ceas aniversar: împlineşte 80 de ani.

O zi intreaga i s-a spus „La mulţi ani!” lui Norman Manea la Academie, fără festivisme şi cuvinte pompoase. Ce te frapează în biografia lui e faptul că la 5 ani a fost deportat cu familia într-un lagăr de concentrare în Transnistria. A trăit apoi în România socialistă, a fost ani buni inginer, pentru ca la 50 de ani, când mulţi nu s-ar mai gândi s-o ia de la capăt, să plece în exil.

Astăzi, priveşte în jur şi încearcă să înţeleagă cum persistă violenţa de la totalitarismele atee până la fanatismul religios de acum.

Norman Manea s-a întors în România prima dată după 10 ani de exil în 1997. Iar vizita a fost punctul de plecare pentru cartea sa cea mai de succes, „Întoarcerea huliganului”, apărută în 2003 şi distinsă în Franţa cu premiul Medicis Etrager.

După 1990, Norman Manea a publicat două eseuri care au stârnit reacţii puternice în lumea literară românească, reactii defavorabile. Unul, The Happy Guilt, despre memorialistica lui Mircea Eliade, căruia îi reproşează c-a evitat până la sfârşitul vieţii să-şi clarifice simpatiile legionare din tinereţe, altul  –  despre „Jurnalul” lui Mihail Sebastian.

Între timp, Norman Manea a ajuns să fie preţuit la adevărata valoare şi acasă.

Ce ar fi stilul Norman Manea? Un scepticism discret, neagresiv, o nostalgie deloc lacrimogenă, o atenţie la umanitate.

De când s-a stabilit la New York, Norman Manea a legat câteva prietenii cu celebrităţi din lumea literară, printre care Philip Roth, autorul unor române reper ca „Pata umană” sau „Pastorala americană”.

În discursul său în faţa celor veniţi să-i spună „La mulţi ani”, Norman Manea a explicat c-a plecat din România când alegerea nu mai era decât între sinucidere şi ospiciu. Şi-a evocat cu umor momentul venirii sale pe lume.

Pentru încheiere, a apelat la cuvintele lui Henri James: „Înfăptuim ce putem, oferim ce avem. Îndoiala este pasiunea noastră, iar pasiunea este în îndoială. Restul e nebunia artei”.