Scandal între Becali și Armată privind bunurile din Ghencea

Clubul Sportiv al Armatei a emis, luni, un comunicat în care se arată faptul că Gigi Becali nu are drepturi asupra bunurilor din Ghencea, în ciuda investițiilor făcute, însă finanţatorul celor de la Steaua a clarificat ulterior situația.

Potrivit contractului încheiat între Gigi Becali și Armată, patronul Stelei trebuia să facă investiții în valoare de minimum 550.000 de euro. În urma finalizării lucrărilor, valoarea acestora s-a ridicat la peste un milion de euro.

În același comunicat se arată că Gigi Becali a mai investit peste 800.000 de euro pentru a aduce stadionul la standardele solicitate de UEFA.

La final se precizează că „toate investiţiile efectuate de societatea comercială în stadionul de fotbal pentru aducerea acestuia la standardele U.E.F.A. şi F.R.F. au intrat în patrimoniul statului”, iar Gigi Becali nu are astfel niciun drept asupra bunurilor de pe stadionul din Ghencea.

Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, Gigi Becali, a afirmat că este vorba doar despre investițiile pentru care patronul Stelei a cerut acordul Armatei.

„Investițiile făcute cu aprobarea lor rămân ale lor, dar sunt și bunuri care rămân în patrimoniul firmei noastre, de exemplu nocturna. La tribuna oficială nu am cerut voie să modernizăm. Eu am venit și le-am cumpărat și fac parte din patrimoniul societății. Ce am făcut cu aprobarea lor, rămân ale lor”, a declarat Becali.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.