Djokovici se impune la Roland Garros

Novak Djokovic a devenit primul jucător de tenis după Rod Laver, în 1968, care reuşeşte să realizeze Marele Şlem în tenisul masculin, câştigând consecutiv toate cele patru turnee de Grand Slam.

Novak Djokovic a pierdut anul trecut finala de la Roland Garros, în faţa lui Wawrinka. Apoi a câştigat Wimbledonul, US Open şi s-a încoronat pentru a şasea oară rege la Australian Open. A venit momentul de cumpănă 5 mai 2016. Djokovic pierduse trei finale la Roland Garros, titlul de la Internaţionalele Franţei fiind singurul care-i lipsea din palmares.

Emoţiile au fost palpabile mai ales în primul set al finalei de duminică, pierdut de Nole în faţa lui Murray, scor 3-6. Au urmat două seturi pe care sârbul le-a controlat autoritar, 6-1, 6-2 şi a întâmpinat ceva rezistenţă în a închide meciul. A avut 5-2, iar Murray s-a apropiat la 5-4. A urmat însă la serviciu şi a cţştigat în premieră Roland Garros-ul, ajungând totodată la al 12-lea trofeu de Grand Slam din palmares.

Djokovic a devenit astfel primul jucător din ultimii 48 de ani, după Rod Laver (1968), care câştigă consecutiv Wimbledon, US Open, Australian Open şi Roland Garros.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.