Moțiunea pe Agricultură, adoptată de deputați!
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, ar trebui să plece, sustin parlamentarii de la PSD şi ALDE. Şi asta, după ce moţiunea iniţiată de ei împotriva ministrului a fost adoptată în plenul Camerei Deputaţilor.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, inițiată de PSD și ALDE, a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaților. Deputații au luat decizia cu 189 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și 89 de abțineri.
Moțiunea a fost dezbătută de deputați în urmă cu trei săptămâni, la discuțiile din plen fiind prezent și ministrul Achim Irimescu.
Moţiunea intitulată „Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă” a punctat o serie de probleme din domeniul agriculturii. Potrivit inițiatorilor, moțiunea sancționează derapajele „grave” din domeniul agriculturii privind neacordarea plăților directe (subvențiilor), blocarea accesării de fonduri europene, blocarea investițiilor în domeniul irigațiilor, managementul defectuos la nivelul ministerului și al unităților subordonate.
„Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze și motivații despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declarațiile politice, se observă cert că nu știe ce și cum să facă nimic”, se arată în textul moțiunii.
În opinia semnatarilor, ministrul Achim Irimescu trebuie să plece „pentru a nu desființa din economia României întreg sectorul agro-alimentar” și pentru a nu transforma cetățenii țării în „cerșetorii Europei”.
Liberalii au anunțat că se abțin de la vot. „Îl atenționăm pe premierul Cioloș că dacă în 10 zile nu plătește subvențiile pentru fermieri venim noi cu o moțiune”, a declarat însă liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu.