Iordănescu, despre egalul cu Elveția
ROMÂNIA – ELVEŢIA s-a încheiat cu scorul de 1-1, miercuri, în grupa A de la EURO 2016, iar la finalul partidei selecţionerul Anghel Iordănescu a pus rezultatul pe seama faptului că în repriza secundă „tricolorii” au cedat din punct de vedere fizic, în timp ce adversarii au fost în continuare proaspeţi. Iordănescu a explicat şi că strategia ofensivă pe care o avea iniţial a fost dată peste cap de schimbările pe care a fost forţat să le facă în a doua parte a jocului ca urmare a unor probleme medicale.
Anghel Iordănescu a declarat la finalul partidei România – Elveţia, scor 1-1, de la Euro 2016, că la pauză le-a cerut jucătorilor să rămână sus, în terenul advers, dar că aceştia au făcut pasul înapoi pe fondul căderii fizice. Selecţionerul a arătat că, dacă în prima repriză România a reuşit să marcheze, dar şi să-şi creeze situaţii de gol prin Chipciu sau Cristi Săpunaru, repriza secundă a fost la discreţia elveţienilor. „Probabil dacă marcam şi golul doi, jocul se rupea şi lămuream lucrurile. Repriza a doua a fost una în care elveţienii au preluat iniţiativa, golul lor ne-a destabilizat. Am făcut două schimbări forţate, mă refer la Pintilii şi Răzvan Raţ, care au solicitat shimbare, pentru că altele erau planurile noastre ofensive. În repriza a doua am avut o cădere la mijlocul terenului. La pauză le-am spus jucătorilor să nu ne retragem, să rămânem cu centrul de greutate sus, să punem probleme în atac şi să nu ne mulţumim să menţinem rezultatul. Din păcate am cedat fizic, iar dorinţa de a ne concentra pe atac a fost schimbată de schimbările pe care a trebuit să le facem”, a declarat Anghel Iordănescu.
Selecţionerul a explicat şi modificările făcute în echipa de start faţă de meciul de deschidere, cu Franţa: „Am vrut forţe proaspete, sânge proaspăt, am mizat pe acest lucru, dar am reuşit doar în prima repriză, pentru că în a doua elveţienii au avut mai multă forţă de joc. S-a văzut că elveţienii joacă în campionate puternice. Nicuşor Stanciu nu a avut probleme, dar am vrut să-l protejăm puţin. El a fost încărcat cu o presiune deosebită la meciul cu Franţa şi am vrut să-l aruncăm în luptă în repriza a doua”.
„Acum ne gândim la starea de sănătate a jucătorilor, evaluăm situaţia. Mihai Pintilii are probleme, Raţ, Bogdan Stancu, Steliano Filip au probleme. După ce vom şti exact cum stăm, vom putea spune şi ce gândim pentru meciul cu Albania. Suntem la mâna noastră şi un joc bun cu Albania ne poate aduce bucurie”, a conchis Anghel Iordănescu.