Statul Islamic amenință cu noi atentate în Europa

Militanți ai Statului Islamic ar fi părăsit Siria și se îndreaptă, pe mare, spre Europa. Combatanți ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ar fi părăsit Siria pentru a se deplasa în Europa, unde ar putea comite atentate, a avertizat Organismul de coordonare pentru analiza amenințărilor din Belgia (Ocam), într-un mesaj trimis tuturor secțiilor de poliție din țară, al cărui text este citat miercuri de publicația Derniere heure (DH.be).

‘Combatanți (islamiști) ar fi părăsit Siria cu aproximativ o săptămână și jumătate în urmă pentru a ajunge în Europa via Turcia și Grecia, cu barca, fără pașaport. Aceștia s-au separat în două grupuri, unul spre Belgia și altul spre Franța, pentru a merge și comite atentate în grupuri de doi’, se menționează în mesaj.

Militanții islamiști s-ar afla deja în posesia armelor necesare și ‘acțiunea lor ar fi iminentă’, mai avertizează textul, citat de DH.be, citată de Agerpres.

În ceea ce privește amenințarea pe teritoriul belgian, trei obiective sunt menționate în special: un mare centru comercial din Bruxelles, un restaurant (nelocalizat) al unui lanț american fast-food și o țintă polițienească de tipul unui comisariat (nelocalizat).

De altfel, pe fondul menținerii de către Ocam a nivelului ‘3, grav’ de alertă teroristă în Belgia, care corespunde unei amenințări ‘posibile și probabile’, instituită pe perioada Ramadanului, Centrul de criză de la Bruxelles a recomandat de săptămâna trecută autorităților administrative și celor de ‘pe întregul teritoriu’ să ia în considerare posibilitatea de a ‘menține, amâna sau anula evenimente majore pe teritoriul localităților lor’.
În acest sens, Ocam amintește că armele și explozibilii din posesia celulei responsabile de atacurile din 22 martie ‘nu a fost găsite’. Ca importanți factori de risc, Ocam indică apropiata implicare belgiană în atacurile aeriene în Siria de la 1 iulie, incertitudinea privind ‘unii dintre jihadiștii noștri în zona Siria/Irak’, precum și eșecurile suferite de Statul Islamic în teatrul de război, informează Agerpres.

În acest context, Ocam insistă că ‘există celule ‘în adormire’ ale Statului Islamic în Europa’. În opinia serviciilor secrete belgiene, ‘Franța rămâne ținta predilectă a SI’, dar ‘nu se poate exclude ca acestea (celulele jihadiste) să încerce să comită unul sau mai multe atentate în Belgia’.

DH.be remarcă faptul că lista cu potențiale ținte, menționată în notă, este cu mult mai mare, printre acestea figurând familia regală, mai mulți miniștri, porturi și aeroporturi, mijloace de transport, peste 15 ambasade și sedii de organizații europene și internaționale, adunări masive de persoane în cadrul Euro 2016 (ecrane gigant în spații publice) etc.

Directorul Ocam, Paul Van Tigchelt, a confirmat informația, dar a încercat să o relativizeze. ‘Ocam primește tot felul de informații. De cele mai multe ori, acestea sunt date brute. Misiunea noastră este ca, în colaborare cu partenerii noștri, să le contextualizăm, să le analizăm și să le verificăm fiabilitatea’. ‘Pentru moment nu este nevoie să creștem nivelul de amenințare în legătură cu țintele menționate’ în text, a dat asigurări acesta, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, DH.be relatează că Mohamed Abrini (31 de ani), unul din autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles, deținut în închisoarea belgiană Beveren, purta o corespondență în secret cu un alt deținut. Faptul a fost descoperit marți, în mod accidental, de un alt deținut care a înștiințat conducerea închisorii. Acesta a interceptat un mesaj scris în limba arabă pe o foaie de dimensiune A4, în care Abrini a scris: ‘E ceva ce se deplasează în Franța’.

Aparent, teroristul se servea de un alt deținut sau de un supraveghetor pentru a trimite mesajul către Marwan El Bali, singurul supraviețuitor al atacului de la Verviers din 15 ianuarie 2015. Poliția a fost anunțată imediat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.