Halep ar putea rata Wimbledonul!

Simona Halep se află la Londra, unde se pregăteşte pentru turneul de la Wimbledon, al doilea de Mare Şlem al anului, care va începe pe 27 iunie în capitala Angliei. Ea a trebuit să părăsească antrenamentul, accidentată, resimţind dureri la călcâiul lui Ahile.

Simona Halep s-a retras şi din turneul de la Birmingham, programat săptămâna aceasta în Regatul Unit. Ea a confirmat că nu se află într-o formă fizică prea bună. Simona Halep nu a rezistat prea mult nici la antrenamentele de la Londra, pregătirea fiind întreruptă din cauza durerilor.

Românca a primit îngrijiri medicale. Problemele Simonei sunt vechi de câteva zilei, după cum recunoştea chiar ea. „Am început să simt durerea de când am ajuns aici. Am nişte lichid la tendon şi doctorul mi-a spus să mă odihnesc pentru câteva zile. Nu e nimic grav, dar este deranjant. Am aproape două săptămâni la dispoziţie pentru a mă recupera înainte de Wimbledon şi mă voi odihni în următoarele zile, în care mă voi şi trata.

După aceea, voi începe să joc din nou. Sunt foarte dezamăgită. Acesta ar fi fost primul turneu pe iarbă şi era important să am cîteva meciuri în picioare”, a spus Simona Halep.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.