Avionul președintelui Iohannis, achiziționat în acest an!
Aeronava pentru zborurile speciale va fi achiziționată până la sfârșitul anului și va intra în proprietatea RA-APPS, urmând ca anul viitor STS să instaleze „din mers” în aceasta echipamentele de transmisiuni speciale, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.
Întrebat în ce stadiu se află achiziția aeronavei, Dan Costescu a spus că se află în program, urmând ca până la sfârșitul anului aceasta să fie în proprietatea RA-APPS.
„Se află în program, am anunțat un calendar (…). Confirmăm acest calendar, suntem în grafic (…) S-a stabilit un memorandum în baza căruia se va lucra. Urmează să fie aprobat documentul financiar pentru a aloca acești bani, urmează să se producă rectificarea. Obiectivul este ca până la sfârșitul anului această aeronavă să fie în proprietatea RA-APPS (…) și să poată de la acea dată să zboare, urmând ca anul următor STS-ul să vină cu echipamentele specializate de transmisiuni speciale și să le instaleze din mers, ca să spun așa, pe această aeronavă”, a explicat Costescu, potrivit Agerpres.
Întrebat care va fi suma alocată pentru achiziția acestei aeronave, Costescu a răspuns: „Nu există o sumă, este o aprobare în acest moment, pentru că nu s-a ajuns în această situație. Sunt mai mulți pași. Este aprobarea acestui document financiar, după aceea va fi o scanare de piață în toate statele europene (…). În funcție de ce se va găsi, va fi stabilit și acel buget, care va fi cu siguranță unul mult sub bugetul țărilor europene, pentru că, așa (…) cum am anunțat, aeronava va fi o aeronavă deja folosită”.
Costescu a mai spus că nu poate face o estimare a fondurilor necesare pentru achiziția acestei aeronave. „La rectificare se poate face o estimare, pentru că (…) un buget alocat nu este neapărat un buget cheltuit (…). Nu pot să dau o estimare pentru că nu mă ocup cu asta și nu știm ce vom găsi pe piață. În acea procedură de achiziție care e făcută de ANAP (…) vor fi determinați foarte clar și pașii cum se va stabili din ofertele primite de la celelalte state aeronava care trebuie și (…) se va ști atunci ce sumă este”, a mai afirmat Costescu.