Demisie la șefia PSD Cluj

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, şi-a dat demisa din funcţie, ca urmare a rezultatului la alegerilor locale, urmând să fie dizolvat Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al filialei. Preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a fost numit consilierul local Horia Nasra.

„În urma demisiei dlui. Remus Lăpușan și a analizei rezultatelor alegerilor locale din iunie 2016, precum și datorită faptului că urmează un noul rând de alegeri, cele parlamentare, pentru obținerea unui scor mai bun în Cluj-Napoca și în județ, CEX al PSD a stabilit în ședința de astăzi numirea unui președinte interimar, în persoana consilierului local Horia Nasra, cât și dizolvarea BPJ al PSD Cluj.

În perioada următoare se va constitui un nou Birou Județean care va cuprinde primari social-democrați din Cluj și numeroși tineri”, se arată într-un comunicat al PSD Cluj

„Susțin această decizie a CEX și cred că este nevoie de o nouă generație de tineri care să obțină rezultate mai bune ale PSD în Cluj. Voi rămâne alături de această echipă” a declarat consilierul județean Remus Lăpușan.

La Cluj, domnul Remus Lăpuşan şi-a asumat înfrângerea grea de la municipiul Cluj-Napoca cu toate că judeţul a obţinut un rezultat bun. Şi comitetul executiv l-a desemnat pe un tânăr preşedinte organizaţiei judeţene interimar, Horia Nasra, urmând ca la Cluj să discutăm şi despre Biroul Permanent Judeţean. Acolo vrem să facem o echipă preponderent formată din tineri, membri PSD. Sigur, şi cu colegi din generaţiile mai apropiate din generaţia mea, dar majoritatea Biroului Permanent Judeţean interimar va fi formată din tineri care să încerce să găsească totuşi o variantă pentru municipiul Cluj pentru că nu mai acceptă nimeni în partid înfrângerile tradiţionale de la municipiul Cluj”, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, citat de adevărul.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.