Funeraliile lui Elie Wiesel, elogii din toată lumea!
Elogierea funebră a lui Elie Wiesel – decedat sâmbătă, la 87 de ani – s-a desfășurat duminică dimineață, la New York, înaintea de înhumarea sa după-amiază, în timp ce numeroase omagieri au avut loc în lume în memoria laureatului Premiului Nobel pentru Pace din 1986, relatează AFP.
Ceremonia, rezervată familiei și prietenilor apropiați, s-a desfășurat în prezența câtorva zeci de persoane și a durat aproximativ o oră, terminându-se la amiază (16:00 GMT) într-o sinagogă din cartierul Upper East Side din New York, unde trăise Elie Wiesel, informează Agerpres.
Înhumarea fusese deja programată pentru după-amiază, în zona evreiască a unui cimitir situat în comitatul Westchester, la nord de orașul New York.
În cursul ceremoniei, organizatorii au subliniat ‘adevărata personalitate a lui Elie Wiesel, cea a unui om care respecta umanitatea, care respecta oamenii’, a relatat presei ulterior participanta Beatrice Malovany.
Dispariția celebrului scriitor evreu american fusese anunțată sâmbătă, la Ierusalim, de Memorialul Victimelor Holocaustului, Yad Vashem.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a estimat într-un comunicat că Elie Wiesel a fost ‘o rază de lumină și un exemplu de umanitate care credea în bunătatea omului’.
‘Elie, maestrul cuvintelor, a exprimat prin personalitatea sa unică și cărțile sale fascinante victoria umanității asupra cruzimii și răului’, a adăugat primul ministru.
Pentru președintele american Barack Obama, cu care Elie Wiesel colabora la proiectul unei cărți, ‘Elie nu era doar cel mai celebru supraviețuitor al Shoah, el era un memorial viu. Viața sa și forța exemplului său ne obligă să fim mai buni.’
Președintele francez Francois Hollande a salutat „memoria unui mare umanist, neobosit apărător al păcii’.
Cancelarul german Angela Merkel a estimat că odată cu moartea „uneia dintre personalitățile cele mai marcante ale secolului trecut, o voce a moralei și a umanității s-a stins’.
‘Elie Wiesel ne-a întins mâna nouă, germanilor, și a lucrat împreună cu noi neobosit pentru a face posibilă o lume mai bună’, a insistat ea.
Wiesel îi însoțise pe Barack Obama și pe Angela Merkel în vizita făcută la fostul lagăr de concentrare nazist de la Buchenwald.
‘După ce am mers împreună printre firele de sârmă ghimpată și turnurile de observație de la Buchenwald, Elie mi-a spus cuvinte pe care nu le-am uitat niciodată: ?Memoria a devenit o datorie sacră pentru toți oamenii cu bunăvoință”, a declarat sâmbătă Obama.
Supraviețuitor al lagărelor naziste ale morții, Elie Wiesel și-a consacrat viața memoriei Holocaustului (Shoah) și luptei împotriva indiferenței, intoleranței și injustiției.