O nouă reuniune NATO-Rusia

NATO și Federația Rusă ar urma să organizeze, „la puțin timp după” summitul Alianței care va avea loc vineri și sâmbătă la Varșovia, o nouă reuniune menită să îmbunătățească dialogul lor și să evite incidentele militare, a anunțat luni secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, informează AFP.

„Consiliul NATO-Rusia poate juca un rol important în calitate de forum de dialog și pentru a spori previzibilitatea” în domeniul militar, a subliniat Stoltenberg în fața presei la Bruxelles. „Acesta este motivul pentru care noi lucrăm cu Rusia în vederea organizării unei noi reuniuni la puțin timp după summit”, a adăugat Stoltenberg.

Întrebat în legătură cu subiectele care se vor afla pe ordinea de zi a unei asemenea reuniuni, el a declarat că acestea nu au fost încă fixate, dar a dat asigurări că vor fi abordate probleme de „transparență” pentru a evita incidentele militare, precum și în materie de exerciții militare.
Ultima reuniune a Consiliului NATO-Rusia a avut loc la 20 aprilie, când cei 28 de ambasadori ai țărilor membre ale NATO și ambasadorul Rusiei pe lângă organizație, Aleksandr Grușko, au reluat dialogul după aproape 20 de luni fără nicio reuniune a acestui consiliu, menținându-se în același timp pe poziții de profund dezacord.

În timpul viitorului summit care va avea loc în 8-9 iulie la Varșovia, șefii de stat și de guverne ai țărilor din NATO urmează să parafeze consolidarea flancului estic al Alianței. Această întărire, demarată de NATO începând din 2014 în fața unei Rusii considerate „mai agresive”, este una fără precedent de la sfârșitul „războiului rece”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.