Becali îi avertizează pe Hamroun și Varela
Gigi Becali a anunţat că le va face viaţa grea lui Jugurtha Hamroun şi Fernando Varela, care vor să plece de la Steaua pe bani puţini.
Gigi Becali spune că a avut o discuție mai aprinsă cu Jugurtha Hamroun și i-a explicat în ce condiții poate pleca de la Steaua.
„Hamroun s-a liniștit pentru că i-am zis direct: Bă, băiatule, te dau și pe 3 milioane de dolari, dar dacă faci gură și le spui că te duci pe mai puțini bani, atunci înseamnă că nu respecți contractul nostru. Dacă faci figuri, vei rata și transferul și nici fotbal nu vei mai face!”. Acum trei luni i-am dat banii pe 6 luni înainte, pentru că voia să-și ia apartament în Franța. Deci el e pe plus cu două luni”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
„Lui Varela i-am spus că dacă nu primesc 2 milioane de euro nu pleacă. Eu am nevoie de Varela. El crede că se joacă cu mine!”, a mai spus Gigi Becali.