Raport incendiar al Comisiei Chilcot. Blair, desființat!

Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003, înainte de a epuiza toate soluţiile paşnice, este concluzia unui raport de 12 volume al Comisiei Chilcot, care a anchetat acest caz timp de șapte ani. Raportul este devastator pentru fostul premier britanic Tony Blair, care este citat declarându-i preşedintelui american George W. Bush „o să fiu alături de tine indiferent ce se întâmplă”. Tony Blair se apără că a acţionat cu bună credinţă.

Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003, fără a încerca să găsească ‘o soluție de ultim recurs’, a declarat miercuri John Chilcot, președintele comisiei create în urmă cu șapte ani pentru a ancheta acest război, relatează AFP și Reuters.

„Am ajuns la concluzia că Marea Britanie a decis să se alăture invaziei din Irak înainte ca toate alternativele pașnice pentru a obține dezarmarea (țării) să fie epuizate. Acțiunea militară nu era inevitabilă la acel moment”, a adăugat Chilcot.

Evaluările privind gravitatea amenințării reprezentate de armele irakiene de distrugere în masă au fost prezentate cu o siguranță nejustificată, a mai declarat el.

El a spus de asemenea că planurile Marii Britanii pentru perioada de după invazie au fost ‘complet inadecvate’.

„În pofida avertismentelor, consecințele invaziei au fost subestimate. Planificarea și pregătirile pentru Irak după Saddam Hussein au fost complet inadecvate”, a adăugat Chilcot, al cărui raport face un bilanț dur al acțiunii premierului de atunci, laburistul Tony Blair.

În plus, circumstanțele în care s-a decis că există o bază legală pentru acțiunea militară a Marii Britanii au fost „departe de a fi satisfăcătoare”, se mai arată în raport, care are 2,6 milioane de cuvinte, de trei mai mult decât dimensiunea Bibliei.

Miniștrii de la acel moment erau conștienți de inadecvarea planurilor americane și îngrijorați de inabilitatea lor de a exercita vreun fel de influență asupra acestora.

„Tony Blair a reușit în cele din urmă doar să obțină acordul președintelui american George W. Bush că ar trebui o autorizare din partea ONU privind rolul post-conflict”, a precizat Chilcot.

„În plus, Blair nu a stabilit o monitorizare clară la nivel ministerial asupra pregătirilor făcute de Marea Britanie. Nu s-a asigurat că există un plan flexibil, realist și bazat pe resurse care să integreze contribuțiile militare și civile ale Regatului Unit. Eșecurile din timpul pregătirilor au continuat să aibă efect și după invazie”, se subliniază în document.

Propoziţia-cheie a raportului. Blair îi scrie lui Bush: „O să fiu alături de tine indiferent ce se întâmplă”

Tony Blair i-a promis lui George W. Bush că îl va urma în privința Irakului „indiferent ce se va întâmpla”, a mai dezvăluit Chilcot. „La 28 iulie (2002), Blair i-a scris președintelui Bush pentru a-l asigura că va fi alături de el ‘indiferent ce se va întâmpla'”, a spus președintele comisiei de anchetă.

A apărut şi pagina din raport cu corespondenţa dintre Tony Bailr şi George W. Bush, premergătoare invaziei Irakului. „O să fiu alături de tine indiferent ce se întâmplă. Dar trebuie să evaluăm foarte realist toate dificultăţile care pot apărea. Planificarea (invaziei Iarkului – n.r.) şi stabilirea strategiei de urmat sunt cele mai dificile de până acum. Nu e Kosovo. Nu e Afganistan. Nu e nici măcar Războiul din Golf”, i-a scris Tony Blair lui George W. Bush.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.