Rapidul află marți dacă poate juca în Liga I
Curtea de Apel a admis preschimbarea termenului stabilit iniţial pentru 20 iulie, iar marţi, 12 iulie, la ora 09:00, va fi judecat dosarul legat de falimentul FC Rapid.
Curtea de Apel a analizat, luni, cererea de suspendare a hotărârii de faliment în cazul clubului din Giuleşti.
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată din data de 20.07.2016 la data de 12.07.2016 ora 9,00. Dispune citarea petentei, prin fax şi telefonic, pentru termenul de judecată din data de 12.07.2016, ora 9,00, cu următoarele menţiuni : – să depună dovada calităţii de reprezentant a SCA Bohâlţeanu şi Asociaţii acordată de lichidatorul judiciar CII Brihac Aurel pentru formularea cererii de suspendare; – să precizeze persoanele cu care înţelege să se judece în contradictoriu pe cererea de suspendare, cu indicarea domiciliilor / sediilor acestora; – să depună dovada înregistrării la Tribunalul Bucureţti a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr.4266/13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă în dosarul nr.46406/3/2012 – să depună în copie conform cu originalul tabelul definitiv de creanţe – să depună dovada consemnării unei cauţiuni în cuantum de 500 de lei. Dispune ataşarea din Sistemul Ecris a Sentinţei civile nr.4266/13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă în dosarul nr.46406/3/2012. Dispune ataşarea dosarului nr.4744/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 11.07.2016.
Pe 14 iunie, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la acea dată dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare.