Boris Johnson, noul șef al diplomației britanice

Boris Johnson, fostul primar al Londrei, a fost numit ministru de externe în noul Guvern al premierului Theresa May, relatează The Independent.

Noul premier britanic Theresa May a anunţat miercuri primii şase miniştri din Guvernul său – trei susţinători ai Brexit şi trei opozanţi – o echipă menită să unifice Partidul Conservator dezbinat de referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE şi să conducă ţara prin hăţişul ieşirii din blocul comunitar, relatează Romaniatv.net.

PHILIP HAMMOND – ministru de finanţe (pro-UE)

Ministru de externe în Guvernul lui David Cameron, Hammond a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

Săptămâna trecută, Hammond a declarat că Guvernul nu este încă în poziţia de a începe negocieri substanţiale, aşa că nu ar trebui să activeze Articolul 50. Marţi, el a avertizat că procesul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea dura până la şase ani pentru a fi finalizat, iar posibilitatea de a semna acorduri comerciale bilaterale între timp ar putea fi limitată.

De asemenea, el a afirmat că impactul economic şi fiscal al Brexit pe termen scurt va reduce veniturile Guvernului, astfel că va fi greu ca acesta să acopere o creştere semnificativă a fondurilor pentru negocierile comerciale.

BORIS JOHNSON – ministru de externe (pro-Brexit)

Boris Johnson, fost primar al Londrei şi unul dintre liderii campaniei pro-Brexit, a fost considerat favorit la funcţia de lider al Conservatorilor şi premier, după ce majoritatea britanicilor au decis ieşirea ţării din Marea Britanie. El a renunţat, însă, în mod surprinzător, după ce aliatul său, Michael Gove, s-a înscris în cursă.

LIAM FOX, ministru de pentru comerţ internaţional (pro-Brexit)

Potrivit analiştilor, noul Minister pentru Comerţul Internaţional ar putea avea ca rol să ajute companiile afectate de Brexit.

Fox a candidat şi el la conducerea Partidului Conservator, dar a fost eliminat în procesul electoral şi şi-a exprimat susţinerea faţă de May. În campanie, Fox a anunţat că, dacă va deveni premier, va declanşa Articolul 50 până la sfârşitul anului, astfel încât Marea Britanie să iasă din UE la 1 ianuarie 2019.

Fox a fost secretar al apărării din 2010 până în 2011, când a demisionat în urma unui scandal privind relaţia cu un om de afaceri care îi era consilier. O anchetă guvernamentală a conchis că a încălcat codul ministerial, pentru că a permis o suprapunere nepotrivită “între relaţiile oficiale şi cele personale”.

DAVID DAVIS – ministru pentru ieşirea Marii Britanii din UE (pro-Brexit)

Un parlamentar conservator cunoscut, care a fost înfrânt de David Cameron în cursa pentru conducerea formaţiunii din 2005. Davis face parte din Parlament din 1987 şi este un fost ministru adjunct de externe.

Într-un articol publicat luni pe site-ul Conservative Home, Davis a scris că Marea Britanie ar trebui să aştepte până la activarea Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Guvernul ar trebui să îşi stabilească mai întâi strategia de negociere şi să înceapă procesul oficial de ieşire din UE “înainte sau la începutul anului viitor”. “Trebuie să avem o abordare vioaie, dar măsurată faţă de Brexit. Acest lucru ar implica încheierea consultărilor şi stabilirea planurilor detalitate în următoarele câteva luni”, a adăugat el.

AMBER RUDD – ministru de interne (pro-UE)

Rudd, fost secretar de stat pentru energie, a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE. În cursul unei dezbateri televizate, ea a declarat că nu ar avea încredere în Boris Johnson, care a militat pentru Brexit, să o ducă acasă noaptea, după eveniment.

MICHAEL FALLON – ministru al apărării (pro-UE)

Fallon a fost un susţinător al rămânerii Marii Britanii în UE înainte de referendum, deşi se declară un eurosceptic. De-a lungul timpului, ministrul în vârstă de 63 de ani a descris blocul comunitar drept “frustrant”, “sclerotic” şi “birocratic”.

El a subliniat, însă, că nu este o idee bună ca Regatul Unit să iasă din Uniune într-o perioadă în care se confruntă cu numeroase ameninţări.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.