Bușoi o atacă dur pe Firea
Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a declarat că există riscul unei noi crize în Capitală în ceea ce privește furnizarea apei calde și a căldurii, în condițiile în care primarul general Gabriela Firea nu s-a deplasat încă la Bruxelles pentru a solicita fonduri europene, în vederea rezolvării situației RADET-ELCEN.
„Primăria Capitalei se face că nu înțelege ideea: ideea este că, în plină criză RADET-ELCEN, primarul Firea promitea că în maximum două săptămâni merge la Bruxelles după bani europeni și a uitat să se ducă. (…) În timpul ăsta, RADET pierde 1,2 tone de apă pe oră prin conductele rețelei — după cum declară chiar conducerea RADET și cresc datoriile la ELCEN și ale ELCEN la Romgaz și așa vom ajunge la o nouă criză în care Bucureștiul va rămâne fără apă caldă sau căldură”, a transmis Cristian Bușoi într-un comunicat de presă.
Bușoi susține că din „calendarul de investiții trimis de Primăria Generală la Ministerul Fondurilor Europene” reiese că „este răspunderea Guvernului, nu a Primăriei Capitalei”.
Acesta critică, în context, și etapele anunțate de Primăria Capitalei pentru realizarea proiectului privind „instalația de valorificare energetică a deșeurilor”, pe care-l consideră „necesar ca aerul, pentru că actuala rețea a RADET este învechită”.
„Pe scurt, până în ianuarie 2018, primăria face ‘studii’, iar proiectul îl construiește — atenție! — ‘până în 2022’. Sperăm cu toții să apucăm momentul, peste șase ani, adică cu trei ani peste momentul când doamna Firea va lăsa cu inima sfâșiată Primăria pentru o demnitate de mai mare responsabilitate”, mai afirmă Bușoi.