Aleșii lasă revizuirea Constituției în grija viitorului Parlament
Partidele sunt prudente atunci când vine vorba de iniţiativa de revizuire a Constituţiei în vederea redefinirii familiei, avizată de CCR. Mai mulţi parlamentari contactaţi de Mediafax au dat de înţeles că, cel mai probabil, discuţia va avea loc abia după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului.
Deputaţi şi senatori din toate formaţiunile parlamentare sunt rezervaţi şi spun că, în cadrul partidelor, nu a fost discutată această tema lansată în dezbatere, chiar înaintea ultimei sesiuni a actualei legislaturi. Atât PNL, cât şi PSD înclină către amânarea oricărei decizii privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei până după alegerile parlamentare de la sfârştiul acestui an, lăsând totul în seama viitorului Legislativ. De altfel, procedura parlamentară este una complicată, fiind nevoie de o majoritatea de două treimi, dar şi de un referendum naţional de aprobare a unei eventuale legi de revizuire. În plus, o astfel de discuţie ar deturna întreaga campanie electorală, iar unii atrag atenţia că altele sunt priorităţile atunci când vine vorba de revizuirea Legii fundamentale, este concluzia anchetei Mediafax.
Singurul care a făcut notă separată şi a spus explicit că este de acord cu redefinirea familiei drept căsătorie între femeie şi bărbat a fost senatorul Haralambie Vochiţoiu, fost UNPR, actual PMP. Senatorul, care spune că a şi semnat iniţiativa cetăţenească de revizuire a legii fundamentale, a avut o intervenţie extrem de radicală pe această temă. ”Cred că în România e un lucru bine-venit să stipulăm foarte clar că căsătoria este între o femeie şi un bărbat. Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulţumiţi că nu mai sunt prigoniţi de societate cum au fost în alte vremuri. Adică să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi, cu alte cuvinte”, a declarat senatorul.
Întrebat de ce simte nevoia unei astfel de modificări în contextul în care multe ţări europene legalizează căsătoriile sau parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex, senatorul a spus că ”ar fi timpul să ne protejăm şi să fim mai selectivi puţin atunci când adoptăm ceea ce au deja alţii”. ”În alte ţări şi consumul de droguri este legal, asta nu înseamnă că ar trebui să ne grăbim şi noi să introducem aceste lucruri. Cred că am luat absolut tot ce a fost rău de la acest capitalism. Haideţi să adoptăm mai întâi nivelul de trai, nivelul de salarizare, nivelul pensiilor şi după aceea să legalizăm orientările sexuale”, a mai spus Vochiţoiu.
Liberalii, dar şi social-democraţii, sunt însă mult mai prudenţi în privinţa redefinirii familiei în Constituţie. ”Am luat act de această solicitare, am luat act şi de poziţia Curţii Constituţionale şi sigur că este o temă care va fi discutată în partid. Probabil că până la începerea sesiunii parlamentare se va purta o asemenea discuţie în partid şi se va lua o decizie din punct de vedere politic”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.
”Nu pot să mă pronunţ nici împotriva nici în favoarea acestei iniţiative până când nu văd care sunt fundamentele: ce a determinat lucrul ăsta. Nu a fost o discuţie la nivelul partidului, dar cu siguranţă va fi pentru că orice iniţiativă, orice proiect de lege care vine în Parlament noi avem obiceiul să-l discutăm, să-l corectăm acolo unde este nevoie, să-l facem în aşa fel încât să fie pe măsura cerinţelor populaţiei, a celor care ne-au ales şi ne-au trimis în acest for legislativ”, a spus şi liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru.
Potrivit unor surse din conducerea PNL, liberalii susţin revizuirea Constituţiei în sensul cerut de iniţiativa cetăţenească, adică de a preciza că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, dar în paralel doresc legalizarea parteneriatului civil.
Citiţi AICI integral analiza Mediafax