Productivitatea muncii în industrie, pe tobogan în 2016!
Productivitatea muncii din industrie a scăzut în primul trimestru din acest an cu 1,9%, comparativ cu perioada similară din 2015, iar față de trimestrul anterior cu 3,8%, se arată într-o publicație a Comisiei Naționale de Prognoză (CNP).
‘În concordanță cu evoluțiile producției industriale și efectivului de salariați din industrie, productivitatea muncii a scăzut atât în trimestrul I 2016 față de trimestrul corespunzător din anul 2015 (-1,9%), cât și față de trimestrul anterior (-3,8%). În trimestrul I 2016 costul unitar real cu forța de muncă în industrie a crescut cu 1,9% față de trimestrul anterior și cu 13% față de trimestrul corespunzător din anul 2015’, informează CNP, informează Agerpres.
În ceea ce privește prețurile producției industriale, se remarcă o scădere de 1,44% în primul trimestru al anului 2016 față de trimestrul anterior (reducerea componentei interne fiind de 1,54%, în timp ce prețurile de producție pe piața externă au scăzut cu doar 1,23%).
Potrivit CNP, la nivelul lunii martie 2016 față de decembrie 2015 prețurile producției industriale au scăzut cu 1,42%.