Putem să ne plătim retroactiv contribuția la pensii!
Cetățenii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru ultimii cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Măsura este inclusă într-un proiect de act normativ care va ajunge curând pe lista de vot decisiv a deputaților, cu propunere de adoptare.
Propunerea legislativă privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii a fost respinsă de Senat în 2012, însă a ajuns recent pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, fiind propusă pentru adoptare. Dacă va trece de votul deputaților, documentul va mai avea nevoie doar de semnătura președintelui României pentru a se aplica.
În esență, prevederile propuse oferă cetățenilor posibilitatea legală de a-și achita contribuția la pensii pentru perioadele din ultimii cinci ani în care n-au avut calitatea de asigurat în sistemul public (sau în alte sisteme autohtone) de pensii.