Doi soldați turci, uciși într-un atac cu bombă

Doi soldați au fost uciși și unul rănit de o bombă plasată pe marginea drumului și detonată de militanți kurzi care a lovit un vehicul militar miercuri în sud-estul majoritar kurd al țării, au anunțat surse din securitate, informează Reuters.

Bomba a fost detonată de la distanță în timp ce vehiculul trecea pe o autostradă în apropiere de Siirt, în sud-estul Turciei, au adăugat aceste surse.

Membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în afara legii, care conduce o insurgență de trei decenii împotriva statului turc, iau la țintă frecvent mașinile și camioanele militare și ale forțelor de securitate cu bombe plasate pe marginea drumului, amintește Reuters.

Operațiuni susținute din aer au fost declanșate pentru a-i viza pe militanți în regiune. Întăriri de trupe și elicoptere au fost desfășurate, au mai declarat aceste surse.

Sud-estul țării în principal kurd a fost zguduit de unele dintre cele mai grave lupte de la apogeul insurgenței în anii 1990, după ce o încetare a focului între stat și PKK a fost ruptă în iulie anul trecut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.