Scandal uriaș: Oprea a plagiat și rămâne fără doctorat!
Consiliul General al CNATDCU a decis că fostul vicepremier Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat intitulată „Plângerea prealabilă – perspectiva istorică”, susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
”În 2000 am scris o lucrare de doctorat respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea București, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram în politică, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect și nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum. Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susținut teza de doctorat, CNATDCU spune că aș fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu știu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenție care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu știu dacă lucrarea a fost evaluată după normele și standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat”, a scris Oprea luni, pe pagina sa de Facebook, relatează Romaniatv.net.
El a adăugat că, anul trecut, Consiliul Național de Etică a transmis în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în cazul său.
”Avem așadar o instituție care mi-a acordat titlul, o structură abilitată legal care a constatat că lucrarea nu a fost un plagiat și astăzi o Comisie care spune cu totul altceva. Vi se pare normal? Nici mie. Tocmai din acest motiv, voi cere Comisiei, Ministerului și tuturor instituțiilor care pot lămuri această situație să clarifice contradicția. În acest sens, voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca cetățean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU și, dacă decizia va rămâne aceeași, voi cere Justiției să facă lumină și sunt convins că instanța îmi va da dreptate”, a completat Gabriel Oprea.
Consiliul general al CNATDCU a decis luni să propună retragerea titlului de doctor în cazul lui Gabriel Oprea, urmând ca decizia să ajungă la ministrul Educaţiei, consiliul considerând că fostul vicepremier a plagiat în teza de doctorat.
Comisia de ştiinţe juridice a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a stabilit, în 26 iulie, că Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat, membrii Consiliului General al CNATDCU urmând să decidă dacă îşi însuşesc această decizie şi propun retragerea titlului de doctor acordat fostului vicepremier.
În cazul în care Consiliul General al CNATDCU va stabili că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea nu respectă standardele de etică ale cercetării ştiinţifice, va propune retragerea titlului de doctor acordat fostului ministru al Afacerilor Interne şi fost vicepremier. Gabriel Oprea va putea contesta decizia în termen de 14 zile, caz în care lucrarea va fi reanalizată. Dacă nu va depune contestaţie, CNATDCU va trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Gabriel Oprea va pierde titul de doctor.
Şase din cei şapte membri ai Comisiei de ştiinţe juridice a CNATDCU au dat verdict de plagiat în cazul lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea. Comisia de Ştiinţe judice şi-a însuşit astfel raportul primit de la Comisia de lucru din CNATDCU, declara în 26 iulie, pentru News.ro, preşedintele Comisiei, Mircea Dan Bob, transmite news.
Gabriel Oprea a scris atunci pe pagina sa de Facebook că, deocamdată, singura informaţie validă şi oficială este hotărârea din 2015 a Consiliului Naţional de Etică, în care scrie ”negru pe alb” că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în lucrarea sa de doctorat.
Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată „Plângerea prealabilă – perspectiva istorică”, în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, avându-l coordonator pe Ion Neagu, fost senator PSD.
Acuzaţiile de plagiat privind teza de doctorat a lui Gabriel Oprea au fost lansate în iulie anul trecut, când jurnalista Emilia Şercan a scris că întreaga lucrare a acestuia nu conţinea niciun citat cu ghilimele, având paragrafe şi pagini întregi copiate dintr-o lucrare similară a coordonatorului său, Ion Neagu, şi, de asemenea, dintr-o lucrare a lui Constantin Turai. În investigaţia jurnalistei Emilia Şercan se arată că şi istoricul Nicolae Iorga este preluat în citate ample fără să fie citat.
Consiliul Naţional de Etică a decis, în iulie 2015, că suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea nu poate fi confirmată.
În septembrie, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a dat un verdict tranşant după ce a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”. Astfel, el a contrazis, în nume personal, concluzia Consiliului Naţional de Etică din Ministerul Educaţiei – singurul organism abilitat atunci la nivel naţional pentru soluţionarea acestor sesizări.
Titlul de doctor obţinut de Gabriel Oprea coincide cu înaintarea acestuia în cariera politică. Din 2001, Oprea a ocupat mai multe funcţii în care a fost numit de către premierul de atunci Adrian Năstase, În paralel, Oprea a devenit profesor şi îndrumător de doctorate la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (a SRI).
Din iulie anul trecut, mai mulţi dintre doctoranzii lui Gabriel Oprea, cu lucrări pentru care deja se eliberase titlul de doctor, au fost acuzaţi de plagiat. O parte dintre ei au cerut să li se retragă titlul de doctor, obţinut sub coordonarea lui Gabriel Oprea şi la Şcoala doctorală a Academiei SRI. Între aceştia se află oameni politici, precum Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Romeo Raicu, dar şi nepoata lui Oprea, avocata Loredana Radu, şi fosta secretară a acestuia, Adela Popescu.
După izbucnirea acestui scandal, Gabriel Oprea nu a mai coordonat lucrări de doctorat la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.