Tăriceanu critică „forțele oculte patronate de Iohannis”
Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține că electoratul trebuie să cunoască și să înțeleagă opțiunile pentru alegerile parlamentare din acest an, el apreciind că miza scrutinului se rezumă la „stat de drept sau stat mafiot”, o tabără fiind a forțelor democratice, iar cealaltă a forțelor oculte patronate de președintele Iohannis.
Călin Popescu-Tăriceanu susține că lupta politică se va duce între forțele democratice „care militează pentru revenirea la statul de drept” și cele „oculte”, care doresc să rămână la putere pentru a-și ascunde „fărădelegile săvârșite în ultimii 12 ani”.
„Pentru această miză, lupta se va duce, pe de o parte, între forțele democratice care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea drepturilor omului, la o democrație reală și nu mimată, golită de conținut, iar de cealaltă parte, de forțe nedemocratice, forțe oculte patronate de președintele Iohannis, care vor să se eternizeze la putere ca să-și păstreze pârghiile de control cu care să mușamalizeze definitiv toate fărădelegile săvârșite în ultimii 12 ani și rămase nepedepsite de justiție. Forțele nedemocratice controlează binomul SRI-DNA, ceea ce pare să le confere un avantaj, dar rezultatul alegerilor locale demonstrează că electoratul a înțeles că în spatele luptei legitime împotriva corupției financiare s-a construit cel mai periculos tip de corupție: corupția dată de deținerea puterii absolute și întreținută cu complicitatea unor persoane din conducerea unor instituții de forță ale statului’, se menționează în declarația politică a copreședintelui ALDE.
El susține că ALDE se află de partea forțelor democratice, cu perspectiva reală de a forma o viitoare majoritate parlamentară și o coaliție guvernamentală împreună cu PSD.