Iohannis, despre verdictele de plagiat
Președintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la Galați, la deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România. Şeful statului a declarat că este nemulţumit de faptul că universităţile sunt incapabile să atragă studenţi şi să stopeze fenomenul plagiatului. Iohannis a salutat faptul că, pentru prima oară, se va face o evaluare a școlilor doctorale.
Preşedintele a vorbit în discursul său şi despre integritatea academică şi a spus că verdictele de plagiat în cazul anumitor doctorate reprezintă „doar vârful icebergului”.
„Verdictele de plagiat sunt doar vârful icebergului atunci când vorbim despre etica și integritatea academică. Lucrările de licență, tezele de masterat, dar și lucrările din timpul anilor de studiu ar trebui, la rândul lor, să respecte o serie de norme clare, aplicate în mod consecvent în practica din mediul universitar. Astfel, am putea preveni «cultura plagiatului» încă din primii ani. Vă asigur de întregul meu sprijin în a readuce corectitudinea și valoarea în mediul academic, sub toate aspectele sale. Mă bucur că va fi realizată pentru prima oară o evaluare a școlilor doctorale, deși recunosc că nu înțeleg exact de ce a trebuit să așteptăm cinci ani de la promulgarea Legii educației pentru a demara acest proces.
Am speranța că Ministerul Educației va reuși să găsească cele mai bune instrumente pentru a asigura corectitudinea și calitatea acestui proces. Este în interesul nostru, al tuturor, ca sistemul de învățământ superior românesc să fie deasupra oricăror îndoieli privind calitatea și integritatea sa„, a mai spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a anunţat şi evaluarea în premieră a școlilor doctorale, acuzand totuşi întârzierea cu care este realizată. „Mă bucur că va fi realizată pentru prima oară o evaluare a școlilor doctorale, deși recunosc că nu înțeleg exact de ce a trebuit să așteptăm cinci ani de la promulgarea Legii educației pentru a demara acest proces„, a adăugat şeful statului.
Klaus Iohannis a participat, marţi, la deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România, care a avut loc în Aula Magna a Universității Dunărea de Jos din Galați și la care au fost prezenți peste 350 de studenți din 17 centre universitare din țară.