Panică pe aeroportul din Bruxelles, după o alertă cu bombă!
O alertă de securitate ”extrem de gravă” a fost emisă la aeroportul Zaventem din Bruxelles, după ce au apărut informaţii cu privire la prezenţa unor presupuse bombe la bordul a două aeronave, care urmează să aterizeze în scurt timp pe aeroport. Informaţia a fost confirmată de către procuratura federală. În cele din urmă, alerta a fost anulată, după ce avioanele au aterizat în siguranţă şi au fost verificate.
Cele două avioane vizate de alerte cu bombă au aterizat în siguranţă la Bruxelles. Unul dintre avioane venea de la Oslo (Norvegia), iar al doilea de la Stockholm (Suedia). Aeronavele de pasageri au aterizat în siguranţă pe Aeroportul Zaventem din Bruxelles, pasagerii coborând calmi.
”Măsuri severe au fost implementate miercuri la aeroportul din Bruxelles, iar organele relevante au primit informaţii despre o ameninţare, care este luată în serios”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii federale, Eric van der Sypt, potrivit news.ro.
De asemenea, pompierii au intervenit la faţa locului.
La 22 martie, doi jihadişti ai Statului Islamic s-au detonat în terminalul de plecări ai aeroportului Zaventem din Bruxelles. Atentatul terorist, soldat cu moartea a 32 de persoane şi rănirea câtorva sute, a determinat implementarea unor măsuri de securitate suplimentare.