Atac cu armă albă într-un tren din Austria

Două persoane au fost rănite marți cu un cuțit de către un bărbat într-un tren de navetiști din landul Vorarlberg, în vestul extrem al Austriei, a informat televiziunea publică ORF, citată de EFE.

Potrivit portalului regional de știri VOL, la bordul trenului a avut loc o ceartă. Un bărbat a fost înjunghiat în stomac, iar o a doua persoană a fost rănită la gât.

Presupusul atacator, un cetățean german în vârstă de 60 de ani și aflat în aparență într-o stare de confuzie, a fost reținut, iar cele două victime au fost transportate la un spital din apropiere, suferind răni grave, a adăugat sursa citată.

Potrivit poliției locale, incidentul a avut loc în jurul orei locale 06:30, într-un tren care circula către capitala landului, Bregenz, în apropiere de granița cu Elveția. Atacatorul a fost reținut în gara Sulz, situată la circa 30 de kilometri sud de Bregenz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.