Steve Aoki, concert incendiar în Piața Constituției

Muzicianul american Steve Aoki a electrizat atmosfera, luni seara, în Piața Constituției, în prima zi a ZUtopia Music Festival.

Steve Aoki a urcat pe scenă la ora 20,40, pe acordurile melodiei „Light In A Dark Place”. Show-ul artistului a conținut de la efecte pirotehnice și confetti până la celebrele torturi aruncate în public și spectacolul de lumini, oferindu-le celor prezenți o seară de excepție, informează Agerpres.

Timp de o oră și patruzeci de minute, artistul american, cu renume în zona electro-house, a încântat publicul bucureștean atât cu piese compoziție proprie, cât și cu preluări ale unor melodii cunoscute pe plan internațional. Printre acestea s-au numărat „Hysteria”, „Can’t Hold Us”, „Here We Are Now”, „Melody”, „Rise Up”, „Drop It Down Low”, „Feel The Volume”, „My Way”, „How Deep Is Your Love”, „Ilysm”, „Feel The Volume Part II”, „Delirious”.

Steve Aoki, aflat pentru prima oară în România, a fost într-un dialog permanent cu publicul, îndemnându-i pe toți cei prezenți să se simtă bine, să sară, să strige. El a mărturisit că s-a simțit foarte bine în România și și-a folosit de mai multe ori telefonul mobil atât pentru a-și face selfie cu publicul, cât și pentru a filma atmosfera oferită de spectatorii români.

„Nu-mi vine să cred că ăsta este primul meu show în România. Vreau să fac o fotografie cu voi, să o pun pe Instagram și să vadă toată lumea cum a fost la concertul din România”, a spus artistul. „Sunt foarte bucuros să fiu aici. Vă iubesc foarte mult”, a mai spus Aoki.

Completând atmosfera plăcută a serii, artistul a urcat pe scenă, înaintea melodiei „How Else”, cu steagul României pe care l-a fluturat de mai multe ori. „Vreau să arăt la toată lumea cum m-a primit România”, a mai spus Aoki.

Din spectacolul artistului american nu au lipsit nici celebrele sale torturi pe care la fiecare concert le aruncă în public. Astfel, în debutul melodiei „Cake face”, artistul și-a dat jos tricoul iar pe ecranele din spatele și din lateralele scenei a apărut mesajul „Cake Me”. Tinerii aflați în primele rânduri s-au bucurat de cele 10 — 12 torturi pe care artistul le-a aruncat spre ei.

Nu au lipsit nici momentele hilare, unul dintre ele fiind atunci când, pe ritmurile melodiei „My Heart Will Go On”, cântată de Celine Dion, pe ecrane au apărut imagini din filmul „Titanic”, toți interpreții având înlocuite figurile cu chipul lui Steve Aoki.

Show-ul s-a terminat cu melodia „What We Started” și un Steve Aoki emoționat de atmosfera din Piața Constituției.

„Mulțumesc că sunteți un public minunat. Sunt foarte norocos să fiu aici cu voi”, a spus Steve Aoki.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.