Rezultate surpriză în preliminariile Ligii

Fundașul român Cosmin Moți a marcat un gol pentru formația bulgară Ludogoreț Razgrad, victorioasă cu scorul de 2-0 la Sofia în fața echipei cehe Viktoria Plzen, miercuri seara, în prima manșă din play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal.

Moți, care a fost integralist la campioana Bulgariei, a deschis scorul în min. 51 din penalty, al doilea gol fiind reușit de olandezul Virgil Misidjan (64).

La Ludogoreț a jucat și atacantul român Claudiu Keșeru, intrat pe gazon în minutul 81. Andrei Prepeliță nu a făcut parte din lot.

Mijlocașul Ovidiu Hoban a început ca titular la campioana Israelului, Hapoel Beer Sheva, întrecută cu 5-2 de Celtic, la Glasgow. Hoban a jucat 79 de minute la Hapoel și a pasat decisiv la primul gol al oaspeților, reușit de Lucio Maranhao (55). La a doua reușită a israelienilor a pasat nigerianul Tony Nwakaeme (ex-U Cluj).

Portarul român Gabriel Sava a fost rezervă la Dundalk, învinsă acasă cu 2-0 de Legia Varșovia.

Rezultate: 
Miercuri 17 august:
Celtic Glasgow (Scoția) — Hapoel Beer Sheva (Israel) 5-2
Au marcat: Tom Rogic 9, Leigh Griffiths 39, 45+1, Moussa Dembele 73, Scott Brown 85, respectiv Lucio Maranhao 55, Maor Melikson 57.

Dundalk (Irlanda) — Legia Varșovia (Polonia) 0-2
Au marcat: Nemanja Nikolic 56 — penalty, Aleksandar Prijovic 90+4.

FC Porto (Portugalia) — AS Roma (Italia) 1-1
Au marcat: Andre Silva 61 — penalty, respectiv Felipe 21 (autogol).
Cartonaș roșu: Thomas Vermaelen (Roma) 41.

Ludogoreț Razgrad (Bulgaria) — Viktoria Plzen (Cehia) 2-0
Au marcat: Cosmin Moți 51 — penalty, Virgil Misidjan 64.

Villarreal (Spania) — AS Monaco (Franța) 1-2
Au marcat: Alexandre Pato 36, respectiv Fabinho 3 — penalty, Bernardo Silva 72.
Cartonaș roșu: Benjamin Mendy (Monaco) 87.

Marți 16 august
FC Copenhaga (Danemarca) — APOEL Nicosia (Cipru) 1-0
A marcat: Andrija Pavlovic 43.

Dinamo Zagreb (Croația) — FC Red Bull Salzburg (Austria) 1-1
Au marcat: Marko Rog 76 — penalty, respectiv Valentino Lazaro 59.

Steaua București (România) — Manchester City (Anglia) 0-5
Au marcat: David Silva 13, Sergio Aguero 41, 78, 89, Nolito 49.
Sergio Aguero a ratat două penalty-uri 9, 21.

Ajax Amsterdam (Olanda) — Rostov (Rusia) 1-1
Au marcat: Davy Klaassen 38 — penalty, respectiv Christian Noboa 13.

Young Boys Berna (Elveția) — Borussia Moenchengladbach (Germania) 1-3
Au marcat: Miralem Sulejmani 56, respectiv Raffael 11, Andre Hahn 67, Alain Rochat 70 (autogol).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.